Refugiații ucraineni vor beneficia în continuare de protecție temporară în Republica Moldova. Despre asta a anunțat Ministerul de Interne. 

Potrivit MAI, Republica Moldova se aliniază Deciziei UE 2025/1460 privind extinderea protecției temporare. 

„Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă angajamentul de a menține un cadru sigur și eficient pentru persoanele strămutate din Ucraina și continuă colaborarea cu instituțiile guvernamentale, autoritățile locale și partenerii internaționali pentru aplicarea măsurilor de sprijin.” au scris autoritățile într-o postare pe Facebook.

Potrivit datelor oferite de Poliția de frontieră circa un milion de cetățeni ucraineni au intrat în Republica Moldova de la începutul războiului din Ucraina.