Moldovenii țin la tradiție, mai ales dacă e vorba să se adune alături de cei dragi în jurul mesei de sărbătoare. Așadar, în ajun de Crăciun , multe drumuri au dus din nou...la magazin. Cei care au sărbătorit pe stil nou au pus accent mai mult pe fructe sau daruri, ceilalți și-au umplut coșul cu produse pentru rețetele ce le păstrează de la părinți sau bunici.
Sărbătoare dubla trei! După Crăciunul de pe 25 decembrie, Revelionul astăzi au avut loc pregătirile pentru Crăciunul pe stil vechi.
Cu liste făcute de acasă sau fără ele, oamenii au venit la cumpărături.
Ludmila CĂPIȚA, CUMPĂRĂTOARE: „Nu avem listă, dar luăm ceea ce ne place. Fructe, legume, carne, cam asta. Sărbătorim și pe nou și pe vechi.
Noi l-am serbat pe nou mai pompos, dar acum așa.”
Familia Căpița va merge la Hâncești, în vizită la frați și la părinți.
„Ne dorim anul ăsta să fie pace și sănătate și sărbători frumoase la toți.”
Printre rafturile de la magazin am suprins-o pe Sorina. A revenit din Spania pentru a fi alături de familia ei de sărbătorile de iarnă.
„Ținem mult la aceste sărbători. Am venit mai mult pentru data de 31, de Revelion suntem mereu împreună, dar și acest Crăciun este important.”
Sorina spune că acum în familia ei se pune mai mult preț pe calitatea felurilor de mâncare, decât cantitate și că se rezumă la proteine și salate.
„Anterior când locuiam în Moldova obișnuiam să facem mâncare copioasă, carne și foarte puține salate, acum cred că lumea s-a reeducat. Noi am gătit salate și carne la cuptor, fără multă maioneză. Eu mereu am o luptă cu mama la acest subiect, pentru că ea gătește mult, acum e mai bine, anterior se arunca mult sau se congela, dar atunci gustul mâncării nu mai e la fel.”
Mergem mai departe, la stand-ul cu torturi și prăjituri, unde o găsim pe Maria, care mâine pleacă în sat, unde se va reuni cu rudele sale.
„A mai rămas tortul, ceva dulce, apă, lapte să mai fac niște clătite. Am pregătit salate, sarmale, piftie, friptură cu mămăligă și brânză, cum era înainte la bunei. Eu pregătesc ceea ce se mănâncă, știu ce vor copiii, rudele. Nu se aruncă, fac mereu cât trebuie.”
Schimbăm locația și ajungem într-un supermarket, unde oamenii începeau să se înmulțească și aveau un gând comun, să bifeze tot ce aveau pe lista lor de cumpărături. În familia lui Dmitrie, Crăciunul pe stil vechi înseamna vizita la bunica.
„Am bunică mai în vârstă, ea sărbătorește acum. Pregătesc un cadou pentru bunica mai mult. Fructe, ceva dulce.”
La cumpărături era și Elena alături de soțul ei, care mâine se vor aduna la masa de sărbătoare alături de fiice și gineri.
Elena ROTARU, CUMPĂRĂTOARE: „Luăm în primul rând pentru colindători, bomboane, dulciuri.
Nu este mare lista, gătim acasă.
Sărbătoriți și pe 25 sau acesta?
- Doar acesta, sărbătorim pe stil vechi.
Ce pregătiți?
- În primul rând friptură, mămăligă cu brânză, piftie, salată, pârjoale.”
„Noi sărbătorim și pe 25 și pe 7. Cred că e un motiv frumos, și pe stil nou și vechi.”
Și astfel, mâine Ivan va fi alături de rude și prieteni, iar la capitolul bucate, pe masa lor vor fi...
„Salatele de Anul Nou, carne, ca la toată lumea. Cât pregătim atâta vom mânca, nici mai mult, nici mai puțin.”
Iar Xenia și Dumitru își ajutau părinții în la cumpărături. Coșul lor era aproape plin.
„Facem cumpărături să ne bucurăm bunicii.
- Și cum îi veți bucura?
- Cu daruri și alăturare.”
„Noi îl sărbătorim pe acesta vechi, acum mergem la părinți.
Ei ca întotdeauna, sărmăluțe, piftie, acestea nu le-am făcut la Revelion, am făcut ceva mai simplu. Pentru patru persoane, fiecare își alege ce vrea el. Am întrebat pe fiecare ce își dorește ca să nu aruncăm. Așteaptă nepoții și copiii.”
