Moldovagaz a înregistrat pierderi de peste 627 de milioane de lei în 2024, anunță compania în urma examinării raportul financiar.
Potrivit Moldovagaz, principalul factor, care a cauzat formarea rezultatului financiar nefavorabil, a fost diferența negativă de curs valutar la datoria față de SAP „Gazprom” și SRL „Factoring-Finance”, ca urmare a creșterii cursului de schimb al dolarului american față de leul moldovenesc.
„Astfel, acesta a crescut de la 17,4062 lei pentru un dolar american (conform situației la 31 decembrie 2023) la 18,4791 lei pentru un dolar american (conform situației la 31 decembrie 2024). Drept urmare, rezultatul financiar general pentru perioada de raportare s-a înrăutățit cu 1,962 miliarde lei față de anul 2023. Astfel, sursa de acoperire a pierderilor SA „Moldovagaz” în condițiile actuale poate fi capitalul de rezervă, primele de capital, rezervele din reevaluare și profiturile anilor următori”, explică responsabilii.
Astfel, Moldovagaz anunță că reieșind din viziunea diferită a principalilor acționari față de subiectul datoriilor SA „Moldovagaz” față de SAP „Gazprom” și SRL „Factoring Finans” raportul financiar pentru anul 2024 nu a fost aprobat.