Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a venit cu un raspuns dupa ce presa din Federatia Rusa a publicat astazi informatii despre propunerile Chisinaului privind pretinsa datorie a Moldovagaz fata de Gazprom.
Potrivit presei din Federatia Rusa, autoritatile moldovenesti au oferit companiei Gazprom sa incheie un acord de reglementare, conform caruia compania rusa si structurile sale vor anula toate datoriile Moldovagaz. In schimb, Chisinaul garanteaza absenta proceselor in legatura cu reducerea livrarilor cu 160 de milioane de dolari si este gata sa plateasca Gazprom 153,57 milioane de dolari drept compensatie pentru „abaterile de la tarif”.
„Monopolul rus cere datorii de peste 700 de milioane de dolari de la Moldovagaz, din care tara recunoaste oficial doar 8,6 milioane de dolari”, se arata in publicatie.
Ulterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a venit cu un raspuns in privinta informatiilor aparute in presa rusa.
Victor PARLICOV, MINISTRUL ENERGIEI: „Urmare a efectuarii auditului pretinsei datorii a Moldovagaz fata de principalul sau actionar, Gazprom, de catre doua companii cu renume international, s-a constatat ca mare parte din aceasta datorie este expirata sau nu poate fi demonstrata documentar. Astfel, Guvernul Republicii Moldova a propus ca Moldovagaz sa achita suma de 8,6 milioane de dolari de catre Gazprom, toate celelalte pretentii financiare urmand a fi anulate. Propunerea a fost transmisa catre Moldovagaz impreuna cu rezultatele auditului.”
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


