Alexandr Dodon, proprietarul hotelului „Prezident” din Chisinau si consateanul presedintelui Igor Dodon, a initiat o afacere in agricultura in satul sau de bastina – Sadova, raionul Calarasi.

Acesta isi edifica afacerea la marginea de sud-est a satului, pe locul unor livezi plantate in perioada sovietica. Odata cu desfiintarea colhozurilor, livezile au ajuns, parcelate, in posesia satenilor, sub forma unor cote-parti. In ultimele luni, Alexandr Dodon incearca sa consolideze aceste terenuri, cumparandu-le de la localnici.

Unii sadoveni spun insa ca acesta ar face presiuni asupra celor care nu vor sa-i vanda terenurile, dar evita sa vorbeasca deschis despre acest lucru, motivand ca le-ar fi frica. „Nu se fac niciun fel de presiuni”, afirma Alexandr Dodon.„Acum cativa ani, domnul Alexandru Dodon (nu fratele presedintelui), proprietarul renumitului hotel Prezident, a inceput a cumpara/arenda pamanturi in satul Sadova. Mai intai, el a „arendat” iazul din sat cu ideea initiala de a-l reabilita si a amenaja locul pentru populatia satului. Dupa o perioada, iazul a fost ingradit, accesul spre iaz si drumurile adiacente a fost interzis. Au fost construite casute de odihna. Mai tarziu, el a inceput a cumpara pamanturile adiacente casei sale parintesti, deseori folosind metode ilegale. De exemplu, unui barbat, care nu a dorit sa-i vanda casa, aceasta i-a fost daramata cand acesta era plecat. Omul a murit de atac de cord, la putin timp dupa ce a aflat de aceasta veste.

Acum A. Dodon a inceput sa acapareze terenurile adiacente iazului. Se zvoneste ca el doreste sa „uneasca” casa lui cu iazul, ceea ce inseamna aproape 25% din satul vechi. Si in acest caz el foloseste metode ilegale. Celor care nu vor sa-i vanda pamanturile, li se taie copacii/livezile/viile si li se spune sa vina sa-si ia lemnele de pe propriul teren. Rog sa ajutati oamenii din Sadova sa-si recupereze/pastreze mosiile pe care le au de-o viata”, se spunea intr-un mesaj venit pe adresa redactiei la sfarsitul lunii martie. Expeditorul, insa, a solicitat sa-i pastram anonimatul. 

Vineri, 17 aprilie, echipa ZdG a ajuns la Sadova. Am discutat cu localnici, autoritati, dar si cu muncitorii care scot copacii si pregatesc terenul pentru o noua plantatie.

Satul Sadova, din raionul Calarasi, se afla la 50km de Chisinau si are o populatie de aproximativ 2 200 de locuitori, conform datelor recensamantului din 2014

Frica generala a satenilor

Majoritatea localnicilor pe care i-am intalnit pe ulitele satului refuza sa vorbeasca sau vorbesc in soapta, atunci cand sunt intrebati despre terenurile cumparate de Alexandr Dodon. Desi nu puteau sa ne spuna exact ce ar putea pati, mai multi sadoveni ne-au spus ca „se tem” sa vorbeasca despre modul in care Alexandr Dodon a reusit sa convinga atat de multi proprietari sa-i cedeze terenurile.

Discutand cu localnicii, aflam despre mai multe cazuri si nume ale unor oameni care nu si-ar fi dorit sa vanda cotele de pamant, dar ar fi fost pusi in fata faptului implinit, fiind nevoiti, intr-un final, sa renunte la terenul arabil, la via sau livada, bunuri pe care le detin de mai multi ani de la desfiintarea colhozurilor.

Asa am aflat ca, chiar in ajunul vizitei noastre la Sadova, lucratorii angajati de Alexandr Dodon au taiat toti copacii de pe proprietatea unei femei originare din sat, fara a avea vreo intelegere sau acordul acesteia. Contactata telefonic, Raisa Cozma, o pensionara care acum locuieste la Calarasi, dar care a mostenit 32 de ari la Sadova, pe care candva se afla casa parintilor sai, ne-a confirmat spusele localnicilor si ne-a explicat cum putem ajunge la terenul ei proaspat defrisat.

In ultimele luni dealul de la marginea satului a fost curatat de copaci, vii, arbusti. Mai multe utilaje lucrau si in ziua in care ZdG a fost la Sadova

Terenul defrisat „din greseala”

Ajunsi la fata locului, pe o colina de la poalele padurii de unde se vede ca-n palma tot satul, suntem intampinati de unul dintre muncitorii aflati in zona. S-a prezentat ca fiind Gheorghe, nepot al lui Alexandr Dodon. Acesta spune ca pomii de pe terenul Raisei Cozma ar fi fost taiati „din greseala”.


„S-au cumparat doua terenuri aici, mai la deal de dansa. Omul cu care noi am vorbit e in Israel si cand ne-a explicat, am crezut ca tot terenul e al acestor doua persoane”, afirma Gheorghe, adaugand ca „terenul ramane al femeii. Daca o sa vrea, o sa-l vanda. Daca n-o sa vrea, n-o sa-l vanda. S-a facut vreun rau ca i s-a facut curat? Aici nu erau copaci, erau tufari”.

L-am rugat pe Gheorghe sa ne faca legatura cu Alexandr Dodon, pentru a discuta despre procurarea terenurilor de la sateni. Dupa ce a vorbit cu acesta pret de cateva minute la telefon, Gheorghe ne-a spus ca Alexandr Dodon este ocupat si ca nu poate vorbi cu noi. Nici numarul de telefon al omului de afaceri nu a vrut sa ni-l dea. Intr-un moment al discutiei, desi nu a fost intrebat, interlocutorul a tinut sa precizeze ca Alexandr Dodon, cel care cumpara terenurile de la sateni, nu este ruda sau prieten cu presedintele Igor Dodon, originar din acelasi sat si care are un frate tot Alexandru.

Despre problema terenurilor de la marginea satului l-am intrebat si pe Nicolae Racovita, inginer cadastral la Primaria Sadova. Acesta afirma ca la Primarie nu au ajuns alte plangeri legate de eventuale abuzuri sau presiuni facute asupra satenilor pentru a vinde terenurile, decat cea a Raisei Cozma.


„Domnul Dodon este sadovean de bastina si vrea sa faca investitii in agricultura. Ca sa faca investitii in agricultura, ajunge la un numitor comun cu persoanele, ca sa consolideze terenul. Care vinde, care schimba, care… La noi la primarie plangeri nu au fost, cu exceptia celei a dnei Raisa Cozma. Dumneaei de bastina este din sat, dar locuieste de multi ani la Calarasi. Si iata la casa lor parinteasca, alaturi de dansa, avea teren si nepotul ei. El, dandu-i terenul lui Alexandru Dodon, n-a aratat drept hatul si acolo s-au taiat niste schini (spini –n.r.), s-a facut curatenie pe terenul ei, ca era… Eu am fost anuntat, am fost la fata locului cu politia, am stabilit hotarele. Ei au ajuns la un numitor comun ca doamna isi ia pamantul, isi ia lemnele si gata. Alte plangeri nu am avut”, afirma inginerul cadastral.

Acesta ne-a mai informat ca oamenii lui Alexandr Dodon fac defrisarile mai mult in baza unor intelegeri verbale cu proprietarii terenurilor, deoarece satenii dispun doar de titluri de autentificare a dreptului detinatorului de teren si nu pot vinde terenurile, inainte de a le inregistra la Cadastru.

CITESTE MAI DEPARTE PE:  ZDG.MD