Reparatia traseului Chisinau-Ungheni pare sa fie urmarita de ghinion. Pe langa faptul ca lucrarile, incepute acum doi ani, sunt inghetate in acest moment, probleme au si muncitorii de pe santier. Nemultumiti ca nu si-au mai primit salariile de cateva luni, angajatii companiei azere ce repara drumul au protestat astazi la sediul firmei. Oamenii s-au plans ca nu si-au ridicat lefurile inca din octombrie, asa ca au venit dupa raspunsuri la sediul firmei. Insa, tot in ceata au ramas.

“Nu avem bani..., e greu … ne amana de la o zi la alta..., noi primim care trei mii care patru care cinci, diferit...”


“Macar sa ne dea banii se pe urma vom vedea ce vom face...”

Muncitorii se plang ca nu au mai vazut niciun banut din octombrie pana astazi. Pe parcursul iernii, au stat in concediu fortat. Intrucat de dimineata nimeni nu a plecat urechea la problemele lor, oamenii au mers direct in biroul sefului de santier. Dupa aproape o ora de discutii, seful de santier le-a promis ca isi vor vedea banii, cel tarziu vineri.

Kose KNAN, REPREZENTATUL COMPANIEI AZERE „Nu sunt bani”

Reprezentantul companiei sustine ca a cerut demult bani pentru salarii sefilor sai de la Baku, insa perfectarea actelor dureaza. Mai dureaza si pana cand lucrarile pe santier vor fi reluate, iar motivul este acelasi- lipsa de bani.

Oxana GORUN, REPORTER PRO TV „Astazi santierul era pustiu, lucrarile au fost inghetate inca din toamna. Astfel, drumarii au frezat o buna bucata de drum si asa si au lasat-o, soferii fiind obligati sa circule pe doua benzi in loc de patru.”

Desi lucrarile au inceput inca din luna august  2014, iar drumul urma sa fie gata in aceasta vara, reprezentantul companiei azere sustine ca atat pe portiunea Chisinau-Straseni, cat si pe Bahmut-Ungheni au fost reparate suprafete nesemnificative.

Kose KNAN, REPREZENTATUL COMPANIEI AZERE „Mobilizarea grea...”

Contactat telefonic, seful Administratiei de Stat a drumurilor ne-a spus ca statul si-a facut treaba si a achitat companiei suma necesara pentru reluarea lucrarilor. Problema este strict pe interiorul companiei azere, afirma functionarul. Acum doi ani, ministerul Transportului a contractat doua firme - una din Cehia si alta din Azerbaijan pentru a repara drumul Chisinau-Ungheni-Sculeni. Pentru reconstructia a 92 de km de drum vor fi cheltuiti aproape 80 de milioane de euro imprumutati de la bancile europene. Pentru ca reconstructia drumului are loc cu chiu cu vai, ministerul Transporturilor a anuntat ca va rezilia contractul cu aceste firma, insa ulterior s-a razgandit. Reporter: Oxana GORUNImagini: 

*poza adevarul.ro

HARTA drumurilor care urmeaza sa fie reparate in urmatoarele luni: "Vor deveni un adevarat santier"