La o zi de la publicarea reportajului despre cele trei familii terorizate luni in sir sa asculte marsuri funerare in regim non-stop, muzica a fost oprita. Proprietara unuia dintre imobilele din strada Alexei Mateevici ne-a comunicat ca muzica a disparut sambata dupa-amiaza, dupa ce cazul a fost mediatizat amplu in media.


Natalia Busuioc a mai declarat ca desi a solicitat ajutorul politiei de mai bine de 30 de ori, oamenii legii nu au facut altceva decat sa constate abaterea si sa ii anunte ca au intocmit procese-verbale. Mai mult, politistii au recunoscut ca nu pot sa faca mai mult pentru ca nu pot sa il gaseasca pe proprietar. „Ce nu a reusit politia a facut Anticoruptie.md”, a concluzionat Natalia Busuioc.

Amintim ca portalul Anticorutie.md a publicat vineri un reportaj despre modul in care un om de afaceri ar incerca sa ii determine pe vecinii sai ii vanda locuintele la preturi derizorii. Reportajul a avut peste 30.000 de vizualizari pe portalul Anticoruptie.md si a fost preluat de mai multe institutii media, cazul fiind larg mediatizat.

Cele trei familii, care detin apartamente la sol, intr-o curte de pe strada Alexei Mateevici din Chisinau, erau terorizate de cateva luni sa asculte, in regim non-stop, muzica funerara. Oamenii sustin ca un om de afaceri influent ar face presiuni asupra lor ca sa le vanda locuintele la pret derizoriu si sa acapareze terenul pentru o constructie multietajata.

Acestia s-au adresat in repetate randuri la organele de drept, insa nu au fost ajutati si au depus o sesizare pe Harta Coruptiei a portalului Anticoruptie.md. Reporterii CIJM au mers la una din locuinte si, impreuna cu proprietarul, au facut o noua sesizare la Politie.