Prim-ministrul Natalia Gavrilita si-a inceput discursul in fata Parlamentului, amintind ca niciun Guvern de pana acum nu a activat intr-o criza atat de profunda provocata de razboiul din tara vecina. Aceasta a subliniat ca aceasta motiune nu este decat o publicitate ieftina, care are drept scop sa descrediteze actuala guvernare.
„Intr-un sistem democratic autentic, este nevoie de o opozitie competitiva, care sa provoace puterea, sa critice, dar nu doar de dragul criticii sau al PR-ului politic, ci pentru a pune umarul la guvernarea tarii, propunand solutii care ar putea imbunatati viata cetatenilor care i-au trimis in Parlament. Din pacate, noi nu avem o asemenea opozitie, iar motiunea de cenzura la care raspund astazi este o compilatie de minciuni care nu denota doar lipsa de idei si solutii, dar si absenta unei pregatiri si competente profesionale elementare”, a spus Natalia Gavrilita.
Ulterior, prim-ministrul, cei care au inaintat motiunea vin cu acuzatii false in adresa guvernarii.
„Asa am ajuns ca in loc sa muncim si sa rezolvam problemele oamenilor, trebuie sa raspundem unor acuzatii absurde, de multe ori false si chiar ridicole pe care opozitia ni le aduce pentru a-si face publicitate pe banii cetatenilor. Se vede ca pentru semnatarii motiunii, spectacolul este mai important decat munca si cel mai bun titlu pentru aceasta motiune de cenzura ar fi zero solutii pentru moldoveni, 100% propaganda. Oamenii trebuie sa stie ca unica solutie pe care o propuneti in textul motiunii de cenzura este demisia Guvernului. Fireste ca nu aveti alte solutii. Dumneavoastra niciodata nu ati fost la guvernare in vreme de razboi, chiar daca v-ati razboit cu poporul pe care l-ati condus", a mentionat premierul.
La 15 septembrie comunistii si socialistii au inaintat o motiune de cenzura impotriva activitatii Guvernului, cerand demisia ascestuia.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


