Cadrul de colaborare moldo-ceha si perspectivele de intensificare a dialogului politic dintre cele doua state au fost discutate, astazi, la intrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilita cu Presedintele Camerei Deputatilor a Parlamentului Republicii Cehe, Marketa Pekarova Adamova. Oficialii au mentionat legaturile stranse dintre cele doua tari, consolidate pe parcursul a 30 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice, si au accentuat necesitatea mentinerii unui dialog politic activ, inclusiv in vederea sustinerii de catre partea ceha a agendei europene ambitioase a tarii noastre.
In context, prim-ministrul a multumit pentru suportul Cehiei in procesul de obtinere a statutului de tara candidat la aderare in UE, mentionand si asistenta umanitara ceha de care a beneficiat Republica Moldova in gestionarea crizei refugiatilor. In mod special, prim-ministra a remarcat sprijinul Agentiei Cehe pentru dezvoltare, care ofera tarii noastre asistenta in mai multe domenii prioritare.
„Suntem recunoscatori pentru ajutorul si prietenia Cehiei - prietenii trebuie sa fie uniti si solidari in fata greutatilor. Ramaneti pentru noi un partener-cheie, care, prin experienta sa, contribuie la modernizarea Republicii Moldova”, a spus Natalia Gavrilita.
La randul sau, Marketa Pekarova Adamova a apreciat modul in care autoritatile de la Chisinau au gestionat criza refugiatilor ucraineni, subliniind ca tara sa va ramane alaturi pentru a sustine perspectiva europeana a Republicii Moldova si transformarile planificate pentru imbunatatirea calitatii vietii oamenilor:
„Sunt onorata sa ma aflu in Moldova si, prin aceasta vizita, vrem sa va asiguram de tot suportul si expertiza Cehiei in procesul de aderare europeana a tarii voastre. Spun asta din calitatea Cehiei de tara care detine presedintia Consiliului Europei. Va vom sustine, pentru ca democratia merge doar impreuna cu prosperitatea - acestea doua sunt indispensabile una fata de alta”.
Partile s-au mai referit la situatia energetica din Republica Moldova si actiunile intreprinse de autoritati pentru sustinerea populatiei vulnerabile si sporirea rezilientei energetice a tarii. In acest sens a fost analizata disponibilitatea Republicii Cehe de a oferi asistenta pentru sporirea eficientei energetice a tarii noastre si stimularea dezvoltarii surselor regenerabile.


