Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, a reușit să ducă procesul său până la Curtea Constituțională, depunând o sesizare privind excepția de neconstituționalitate, în timp ce dezbaterile din dosar rămân suspendate.
Magistrata Lilia Lupașco a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate în ședința din 12 ianuarie, însă dezbaterile în proces au fost suspendate până pe 19 februarie.
Potrivit regulamentului Curții Constituționale, sesizările sunt examinate în termen de șase luni, termen care poate fi prelungit în cazul dosarelor complexe. Reprezentanții Curții au precizat că „plenul ia decizia finală” și că există situații în care sesizările pot fi examinate mai rapid.

