Ninsoarea de astazi s-a dezlantuit brusc si a cazut de parca ar fi fost aruncata din cer cu lopata. Stratul de zapada s-a format cat ai clipi, iar in capitala s-au inceput problemele ca si cum cineva ar fi spus: start! Au fost strazi inchise, masini blocate si ciocniri la tot pasul.


Pe la amiaza a inceput sa ninga brusc. Orice imagine arata de parca ar fi vazuta printr-o perdea alba. Stratul de zapada se asternea vazand cu ochii asa ca circulatia a devenit in scurt timp anevoiasa.

Imediat s-au format ambuteiaje mai peste tot in capitala, iar strada Vadul-lui-Voda au fost inchisa pentru circulatie. In timp ce unii soferi isi continuau drumul cu greu, altii nici nu se puteau urni din loc. Si pietonii au facut effort ca sa-si croiasca drum prin zapada. Altii ni s-au plans ca trebuie sa astepte mult timp microbuzul.

Drumarii lucrau astazi in scuarul catedralei si pe mai multe strazi, dar ninsoarea era mai iute decat ei. Asa ca primarul interimar Silvia Radu a venit cu un apel catre soferi, rugandu-i sa-si lase masinile acasa si sa iasa la drum numai daca au mare nevoie. Ea sustine ca din cauza traficului aglomerat autospecialele nu pot deszapezi orasul. 

Autoritatile spun ca astazi s-a intervenit cu 20 de utilaje dezapezire. Responsabilii ii indeamna pe oraseni sa stea mai mult in case pana se mai potoleste ninsoarea. Meteorologii anunta ca va continua sa ninga astazi si maine.