Alte două baraje de protecție, pe lângă cele două puse ieri, au fost instalate pe râul Nistru de Apă-Canal și partenerii din România în zona stației de captare a apei care asigură alimentarea municipiului Chișinău. Totodată, se examinează posibilitatea amenajării altor trei filtre. Măsura este una preventivă, în prezent capitală nu este afectată în nici un mod de pata de petrol de pe Nistru, rezultatele de laborator arată că indicii nu sunt depășiți. Între timp, în cadrul Comisiei Situației Excepționale a Municipiului, care a avut loc în această dimineață, s-a dispus verificarea sondelor și inventarierea volumelor de apă.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „La ziua de astăzi nu există nici un risc pentru municipiul Chișinău. Sunt datele oficiale, probele la ziua de ieri, prelevate în aria stației de captare a municipiului Chișinău.”
În această dimineață a fost convocată ședința Comisiei Situației Excepționale a Municipiului Chișinău. Primarul capitalei a anunțat că lângă stația de captare de pe Nistru de la Vadul lui Vodă vor fi instalate baraje noi de protecție.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „Au instalat suplimentar două baraje, la cele două deja existente instalate de Apă-Canal și aici mă refer la partenerii din România. Astăzi pe parcusrul zilei și în zilele care urmează se examinează posibilitatea instalării cu partenerii din România și autoritățile a altor 3 diguri de protecție în zona de captare a apei pentru municipiul Chișinău.”
Totodată, Comisia a dispus ca începând de astăzi vor fi examinate resursele alternative de apă și vor fi verificate toate sondele din gestiunea primăriei capitalei dar și cele ale agentilor economici pentru a stabili cer volume de apă sunt disponibile.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „La fel, se examinează instalarea a unor diguri de protecție mai la vale, dar și mai la deal în zona hidrocentralei de la Dubăsari. În aval și în amonte, două diguri de protecție noi, lucruri care sunt examinate astăzi pe parcusrul zilei, cu o capacitate de absorbție a eventualelor elemente care ar reprezenta risc.”
Barajele urmează să oprească eventuale pete de petrol sau alte impurități care ar putea ajunge în zona de captare a apei. Între timp, autoritățile dau asigurări că specialiștii monitorizează permanent calitatea apei din râu.
