Bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul rutier de la Orhei, era tehnician radiolog de urgență, în cadrul Departamentului Clinic Medicină de Urgență. Colegii săi au transmis condoleanțe soției, rudelor, colegilor și tuturor celora care l-au cunoscut pe Grigori Cojocari.

„Administrația IMSP Institutului de Medicină Urgentă, cu nespusă tristețe și profundă durere, anunță că, duminică, 21 iulie, s-a stins din viață colegul nostru, Grigori Cojocari, tehnician radiolog de urgență, în cadrul Departamentului Clinic Medicină de Urgență, la vârsta de 34 de ani”, se arată în mesajul instituției.

Grigori Cojocari a activat, timp de 8 ani, în cadrul institutului, din anul 2016, iar până la asta a muncit în calitate de tehnician radiolog la IMSP Centrul Medicilor de familie din municipiul Bălți.

„În aceste momente triste, transmitem condoleanțe și sentimente de profundă compasiune soției, rudelor, colegilor și tuturor celora care l-au cunoscut pe Grigori Cojocari și le dorim multă putere pentru a trece peste această grea încercare. Înmormântarea va avea loc miercuri, 24 iulie, ora 9:00, în satul Cubolta, raionul Sîngerei. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”

Accidentul cumplit s-a produs aseară, 21 iulie, pe drumul național Chișinău-Orhei-Bălți. Un bărbat care mergea cu fetița sa de un an pe drum neiluminat, a fost lovit mortal de un automobil. 

Citeste si : Accidentul tragic de la Orhei: Fetița de un an se află în stare foarte gravă la Institutul Mamei și Copilului 
Citeste si : Imagini de la locul accidentului unde un bărbat care mergea cu copilul său de doar un an, în brațe, a fost lovit mortal de o mașină 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.