Masina de model Citroen implicata in tragicul accident de la Drochia, unde un barbat a decedat pe loc, ar fi fost furata ieri de pe teritoriul unei intreprinderi din satul Nicoreni. Mai mult, politistii au stabilit ca accidentul s-a produs, dupa ce soferul Volkswagenului a observat masina de model Citroen care se deplasa haotic.
Politistii au stabilit preliminar ca un barbat de 30 de ani, locuitor al satului Chetrosu din raionul Drochia, conducand automobilul de model Volkswagen, avand ca pasager un tanar de 25 de ani, ar fi observat o alta masina de model Citroen care se deplasa haotic din sensul opus.
Citroenul era condus de un barbat de 38 de ani din Soroca si il avea ca pasager pe un alt barbat de 46 de ani.
Pentru a evita impactul, soferul Volkswagenului ar fi virat brusc spre stanga, insa in acelasi moment soferul Citroenului ar fi indreptat volanul spre dreapta sa, in rezultat masinile s-au lovit frontal.
In urma accidentului rutier, pasagerul din Citroen a decedat pe loc, iar celelalte trei persoane implicate in accident au fost transportate la spital pentru ingrijiri medicale.
Totodata, in cadrul cercetarilor s-a stabilit ca automobilul Citroen ar fi fost furat ieri de pe teritoriul unui intreprinderi din satul Nicoreni, raionul Drochia.
Politistii din Drochia intreprind toate actiunile necesare in vederea stabilirii tuturor circumstantelor producerii accidentului rutier.

