Inca patru persoane au fost retinute astazi in dosarul de coruptie in care este vizat viceministrul Economiei Valeriu Triboi. Printre acestea sunt consilierul si soferulul acestuia. Perchezitii au avut loc si astazi in cladirea Guvernului, in masinile si la domiciliile suspectilor. Totodata procurorii au initiat un proces penal pe numele angajatilor SPPS care aseara i-ar fi impiedicat sa intre in sediul Ministerului Economiei. Cei de la Serviciul de Protectie si Paza de Stat spun ca au initiat o ancheta interna pentru a stabili ce s-a intamplat.
Consilierul viceministrului Economiei a fost ridicat astazi dimineata din cladirea Guvernului unde procurorii anticoruptie au continuat perchezitiile.
Tot astazi au fost retinuti pentru 72 de ore soferul lui Valeriu Triboi tot el si angajatul unei firme care ar fi fost gestionata din umbra de deminitar, directorul acestei companii si seful intreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord.
Dorin COMPAN, PROCUROR ANTICORUPTIE: “Dumneaului a fost retinut pentru abuz in serviciu iar ceilalti patru pentru complicitate la comiterea abuzului de putere.”
Potrivit procurorului, Valeriu Triboi, abuzand de functia sa, prin intermediul unor terte persoane, ar fi cumparat de la Moldtelecom, fondator al caruia este Ministerul Economiei, un imobil in valoare de aproape 1 milion de lei, iar ulterior a dat cladirea in locatiune, pe o perioada de 10 ani, intreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord si ar fi dat indicatii ca imobilul sa fie reparat din contul acesteia, iar pentru asta ar fi fost alocate 4 milioane de lei.
Viceministrul Economiei a fost retinut ieri de catre procurorii anticoruptie pentru 72 de ore. El a ajuns viceministru al Economiei in 2014, cand minstru era Andrian Candu. Nu am reusit sa gasim avocatul lui Valeriu Triboi pentru a comenta acuzatiile, care i se aduc oficialului.

