Noi tentative de fraudă online, în care escrocii se dau drept reprezentanți a Moldelectrica pentru a obține date personale și bancare, au fost semnalate în ultima perioadă. În acest context, întreprinderea avertizează cetățenii să nu furnizeze informații confidențiale și să verifice autenticitatea mesajelor doar prin canalele oficiale.
Potrivit Moldelectrica, persoanele implicate în aceste scheme contactează cetățenii prin apeluri telefonice, mesaje, aplicații de mesagerie, rețele sociale sau e-mailuri, solicitând date cu caracter personal, informații bancare, coduri de verificare ori accesarea unor linkuri false.
Reprezentanții întreprinderii precizează că nu furnizează servicii de distribuție sau facturare a energiei electrice către consumatorii finali și nu solicită niciodată, prin telefon, mesaje, e-mail sau aplicații de mesagerie, date din actele de identitate, informații bancare, parole, coduri OTP sau fotografii ale documentelor personale.
De asemenea, instituția subliniază că reprezentanții săi nu transmit linkuri pentru actualizarea datelor personale, efectuarea plăților sau verificarea conturilor, iar singurele surse oficiale de informare sunt pagina web și canalele oficiale de comunicare ale întreprinderii.
Îndemn către cetățeni
Cetățenii sunt îndemnați să nu acceseze linkuri primite din surse necunoscute, să nu divulge date personale sau bancare și să nu transmită codurile de confirmare primite prin SMS. În cazul în care sunt contactați de persoane care pretind că reprezintă Moldelectrica și solicită astfel de informații, aceștia sunt sfătuiți să întrerupă imediat conversația și să sesizeze autoritățile competente.
Autoritățile au emis și anterior avertismente similare
În ultimele săptămâni, poliția a raportat zeci de cazuri de fraudă soldate cu prejudicii de milioane de lei. Potrivit autorităților, escrocii se prezintă frecvent drept angajați ai băncilor, ai Poliției, ai Serviciului de Informații și Securitate sau ai altor instituții, utilizând metode de manipulare psihologică tot mai sofisticate pentru a convinge victimele să contracteze credite sau să efectueze transferuri de bani.


