Nu le pasa de cererea primarului, care a propus ca maine sa fie alesi viceprimarii captialei. Consilierii municipali s-au convocat astazi in sedinta, avand o alta ordine de zi. Socialistiii si cei din PPEM cred ca acesta e un moft de-al lui Chirtoaca, iar candidatii - Mihai Moldovanu si Valeriu Munteanu - li se par nepotriviti.
Ruslan CODREANU, SEF FRACTIUNEA PPEM, CMC: “Noi privim ca un moft a primarului general. De obicei suni colegii, vezi daca ai cvorum sau nu. Dar daca vrei sa ai spectacol, faci ca socialistii.”
Ion CEBAN, SEF FRACTIUNEA PSRM, CMC: “Nu are niciun drept moral si cand vorbesc de dreptul moral sa isi propuna pe mortacii sai la functia de viceprimar.”
Astazi pentru prima data, dupa retinerea primarului, alesii locali s-au intrunit in sedinta, desi edilul, aflat in arest la domiciliu, a emis ieri o dispozitie prin care a cerut convocarea sedintei pentru maine.
Consielierii au declarat ca nu au de gand sa vina si maine pentru a examina candidaturile liberalilor Mihai Moldovanu si Valeriu Munteanu, la functia de viceprimar, propuse de Dorin Chirtoaca.
Liviu OBOROC, CONSILIER PD, CMC: “Aceste candidaturi au venit fara consultari cu fractiunile din CMC, ceea ce a trezit un semn de intrebare.”
Ion STEFANITA, CONSILIER INDEPENDENT, CMC: “Haideti sa nu ne oprim la aceste doua candidaturi care au umblat prin mai multe ministere, eu cred ca noi avem oameni abili care au capacitatea de administrare publica locala.”
Candidatii pentru functia de viceprimar pot fi desemnati doar de primar. Legea cu privire la statutul municipiului Chisinau spune ca in cazul in care acest proiect este exclus de pe ordinea de zi la doua sedinte consecutive sau esueaza votul de doua ori consecutiv in cadrul CMC-ului, atunci Dorin Chirtoaca poate numi viceprimarii prin dispozitie.
Singura metoda de blocare este neasigurarea cvorumului pentru organizarea sedintelor.
Adrian CULAI, CONSILIER PLDM, CMC: ”Daca a doua tentativa este esuata, a treia deja se numeste prin dispozitie.”
Liberalii au lipsit de la sedinta de astazi si spun ca vor veni maine.
Ion CEBANU, SEF FRACTIUNEA PL, CMC: “Haideti ca o sa vedem maine.. si imi inchide telefonul.”
Pentru ca sedinta CMC sa aiba loc, la ea trebuie sa se prezinte 26 de consilieri. Astazi alesi locali l-au demis pe secretarul Consiliului Municipal, Valeriu Didenco, cercetat intr-un dosar de coruptie.
Acesta ar fi depus cerere de demisie. In locul lui urma sa fie ales un interimar, dar pentru ca nu s-a ajuns la un consens, sedinta a fost amanata pentru marti.

