Ex-ministru al Sanatatii spune ca desi este stare de urgenta in sanatate publica, oamenii sunt indiferenti si continua sa iasa in parcuri, blocand strazile cu automobilele parcate. Despre asta, Nemerenco, a scris pe pagina sa de Facebook.

Ala NEMERENCO, EX-MINISTRU AL SANATATII: "Duminica si luni de obicei se inregistreaza mai putine cazuri noi. Deoarece reflecta colectarea testelor din weekend, in care capacitatea multor institutii e redusa.

Nu trebuie sa fii nici epidemiolog, nici virusolog, nici macar medic sa intelegi ca situatia a iesit de sub control.

Datele ultimelor 5 duminici in comparatie cu azi confirma aceasta:

3 mai - 69 cazuri noi (efectuate 368 teste)

10 mai - 60 cazuri (546 teste)

17 mai - 126 cazuri (933 teste)

24 mai - 99 cazuri (723 teste)

31 mai - 153 cazuri (804 teste)

7 iunie - 189 cazuri (828 teste)

Dupa cum se vede de la 10 mai incoace s-a efectuat cam acelasi numar de teste.

Ex-ministru al Sanatatii s-a referit la strada care duce spre Centrul COVID de la Moldexpo. Ea spune ca pe ambele sensuri sunt parcate sute de automobile ale celor care au venit sa se odihneasca la Valea Morilor, blocand drumul spre Centrul COVID: "Slabirea masurilor nu inseamna ca ne concentram toti ca la parada intr-un singur loc. Si mai si blocam circulatia".

Ambulantele abia se strecoara printre atatea masini. Si la toti le e indiferent - sirenele tipa, oamenii merg agale. Aceasta strada ar fi trebuit sa fie libera inca de la organizarea Centrului COVID, fara nicio masina parcata, cu semne corespunzatoare de circulatie rutiera instalate.

Oare ar trebui sa fie parcate pe ambele sensuri sute si sute de automobile ale celor care au venit sa se odihneasca la Valea Morilor, blocand drumul spre Centrul COVID? Si ar trebui ei sa vina de pe unde vrei odata ce avem inca in tara stare de urgenta in sanatatea publica? "

"Tot ce se intampla demonstreaza o dezorganizare si un haos, care la nimic bun nu are cum sa duca", spune Ala Nemerenco.