Suntem în plin sezon al virozelor și gripelor, iar numărul îmbolnăvirilor crește de la o zi la alta. Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că, la ultima raportare, au fost cu circa 75 la sută mai multe cazuri decât în săptămâna anterioră. Creșterea alarmantă pune presiune pe medicii de familie, dar și pe doctorii din spitale unde sunt tot mai multe internări, cei mai afectați fiind copiii.

În ultima perioada, zilnic până la 50 de copii se adresează la Spitalul Clinic Municipal de Copii numărul 1 din capitală, iar o parte dintre aceștia ajung să fie internați.

Natalia GANUȘCEAC, MEDIC PEDIATRU: „Avem acum la moment mai mult pneumonii, laringotraheite, bronșiolite, ceea ce corespunde rezonul rece.”

Spitalul activează la capacitate maximă. Sunt internați 130 de pacienți, copii de până la 5 ani, la un număr de 100 de paturi.

Xenia a fost internată acum 3 zile. Mama ei spune că micuța de 3 ani a făcut bronșită acută.

Daniela BUNESCU, MAMĂ: „Ne-am adresat la spital cu febră înaltă nu scădea la antipiretice, de alta ne-am adresat la medic. Avea respirație îngreunată.”

Agenția Națională pentru Sănătate Publică  anunță că săptămâna trecută în țară au fost înregistrate peste 5500 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea la copii, fiind în creștere cu 75% față de săptămâna precedentă.

Totodată, în satul Corten din Taraclia au fost înregistrate 62 de infecții respiratorii, dintre care 46 depistate la elevii și profesorii liceului din localitate, iar până astăzi școlarii au învățat online, pentru a preveni răspândirea virozelor.

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: „Tot în această perioadă, au fost raportate circa 350 de cazuri de gripă sezonieră, cu 73% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară. Cele mai multe îmbolnăviri sunt în capitală – aproape 250, fiind urmate de orașele Bălți și Ialoveni cu 31 și 13 infectări.”

Potrivit specialiștilor ANSP această creștere a numărului de cazuri de gripă este provocată de mutația virusului gripal, lucru care se întâmplă pe tot continetul european.

Alina DRUC, ȘEF DE DIRECȚIE, ANSP: „A fost efectuată secvențierea în laboratoarele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică unde s-a depistat că și pe teritoriul Republicii Moldova se întâlnește această subtulpină K a virusului A(H3N2).”

Astfel, specialiștii vin cu măsuri de protecție.

Alina DRUC, ȘEF DE DIRECȚIE, ANSP: „Este spălarea frecventă pe mâini cu apă și săpun, atunci când este necesar să evităm aglomerațiile, să evităm contactul cu persoane care prezintă careva simptome, să ne monitorizăm pe noi și dacă avem simptome să ne adresăm la medic și să evităm automedicația.”

Simptomele care trebuie să ne pună în gardă sunt următoarele: febra sau frisoanele, tusea, nasul înfundat, durerea musculară sau oboseala.