Numărul susținătorilor aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut din aprilie până în septembrie cu 6 la sută. Asta arată datele unui sondaj realizat de CBS-Axa, la solicitarea mai multor organizații neguvernamentale. Potrivit studiului, a crescut și intenția de participare la referendumul constituțional din 20 octombrie și la alegerile prezidențiale. În același timp, în pofida dezinformării, 70% dintre respondenții sondajului au spus că referendumul constituțional contează pentru integrarea în UE a Republicii Moldova.

Întrebați dacă susțin sau nu integrarea europeană a Republicii Moldova, majoritatea respondenților, peste 63%, au spus că susțin acest proces. Peste 32 la sută se poziționează împotrivă, iar puțin peste 4 la sută sunt încă indeciși.

Sondajul mai arată că a crescut intenția de participare la referendumul constituțional din 20 octombrie și la alegerile prezidențiale cu aproximativ 3 puncte procentuale, respectiv a scăzut numărul indecișilor.

Experții de la Watchdog, care sunt printre comanditarii sondajului, susțin că în ciuda dezinformării, 69% dintre respondenți au spus că referendumul constituțional contează pentru integrarea în UE. Șase din zece moldoveni sunt conștienți că Republica Moldova nu dispune de resurse pentru a construi bunăstare fără suport extern.

Sondajul autorizat de Comisia Electorală Centrală a fost realizat pe un eșantion de 1021 de persoane și are o eroare maximă de +3%. Datele au fost colectate între 13 – 22 septembrie 2024, iar studiul a fost organizat în cadrul proiectului „Definirea și combaterea narațiunilor anti-occidentale în Republica Moldova”, implementat de Institutul ASPEN România în parteneriat cu Asociația pentru Politică Externă și Comunitatea „WatchDog.MD” cu suportul financiar al Black Sea Trust of the German Marshall Fund.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.