O ambulanta, care avea anvelopele uzate si urma sa transporte un copil la spital pe drumurile inzapezite, a provocat indignarea tatalui acestuia. Barbatul a filmat un video care a ajuns pe retelele de socializare si a starnit reactii critice din partea internautilor. Mai ales dupa ce in urma ninsorilor de la inceputul saptamanii mai multe ambulante au ramas blocate in nameti fiind nevoie de interventia salvatorilor si politistilor. Reprezentantii Centrului National de Asistenta Medicala Urgenta Prespitaliceasca, dar si de la Ministerul Sanatatii nu au venit deocamdata cu o reactie.

„Ambulanta cu ce anvelope se deplaseaza iarna. Duc pacenti, isi risca viata lor. Si uite el nu se poate urni din loc.”

Autorul filmuletului este tatal unui copil, care urma sa fie transportat la spital cu aceasta ambulanta. In video barbatul este indignat de felul cum arata anvelopele autospecialei, acestea fiind uzate.

„Acestea sunt roti „responsabile”. Protector nu vad deloc. Rotile sunt netede ca la masini sport.”

Nu am reusit sa luam legatura cu tatal care a publicat filmuletul pentru a afla, daca baiatul acestuia a ajuns in siguranta la spital, insa am mers astazi la substatia Asistenta Medicala Urgenta din sectorul Centru. Acolo, intamplator sau nu, un mecanic verifica anvelopele autospecialelor, care urmau sa mearga la chemari. Printre acestea si masina pe care lucreaza Alexandru Ionascu. Barbatul spune ca munceste de 10 ani pe ambulanta si ca autovehiculul pe care il conduce e echipat corespunzator pentru iarna.

Alexandru IONASCU, SOFER AMBULANTA CNAMUP:  Eu nu am ramas blocat, am iesit. M-a mai impins cineva. Nu vedeti ce e in oras, mai ales in curti, nici nu poti intra. Nici macar cand nu e zapada, dar asa. Se circula ca iarna, vrem sa ninga e greu la volan. Anvelopele sunt bune, masina este noua. Da, mai sunt miscari, ca e iarna, ca e ghetus.”

Iurie CUMPANA, SOFER SERVICIUL AVIASAN:  „La ei tehnica e noua. Brigazi, baietii lucreaza. In fiecare dimineata mecanicul ne da foaia de parcurs, el se uita la tehnica.”

In urma filmuletului aparut in spatiul public cu ambulanta care are cauciuri uzate, reprezentantii Centrului National de Asistenta Medicala Urgenta Prespitaliceasca au anuntat ca investigheza cazul si vor reveni cu detalii. Ministerul Sanatatii a refuzat sa se expuna. In timpul ninsorilor abundente de la inceputul saptamanii, mai multe ambulante au ramas blocate in zapada, fiind nevoie de interventia salvatorilor sau politistilor pentru a fi tractate.

Iar aceste imagini au fost surprinse in localitatea Suruceni, raionul Ialoveni, unde politia si localnicii au intervenit la deblocarea unei alte ambulante.

Tot pe 8 ianuarie, o femeie din raionul Ungheni a nascut un bebelus in ambulanta blocata in nameti in drum spre maternitate.

Parcul de masini al CNAMUP dispune de 444 de ambulante. Responsabilii de acolo nu au putut sa ne ofere detalii despre cat de echipate sunt acestea pentru sezonul rece.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.