A stat o jumatate de veac in holul Universitatii de stat si nu a mai rabdat o zi. O capsula zidita intr-un pilon, care contine un mesaj pentru generatiile urmatoare a fost scoasa ieri, desi evenimentul urma sa aiba loc maine. Repetitia de ieri a fost surprinsa de un martor.
Aceste imagini au fost surprinse de un fost student, care a nimerit ieri intamplator pe la Universitate. Din imagini se vede ca dupa ce demonteaza placuta instalata inca in noiembrie 1967, muncitorii scot capsula, zidita in interior, iar unul dintre ei face o gluma si o pune in buzunar.
“Haideti sa o deschidem. Eu am stat 10 ani in puscarie nu vreau sa mai stau”.
Astazi cand am mers la USM, tablita deja era montata la loc. Rectorul Universitatii ne-a spus ca ieri muncitorii ar fi demontat placuta pentru a pregati alta din inox pentru urmatoarele generatii. Inscriptia de pe tablita spune ca aici este un mesaj destinat generatiilor viitoare, iar capsula trebuie scoasa in 2017. Studentii se dau cu presupusul despre ce ar putea sa fie zidit in pilon.
“Scrisori mesaje pentru noi cred ca ne ureaza succes”.
“Cum era socialismul cândva cum au construit un viitor luminos."
“Tigari de alea vechi”.
”Fie este trupul unui fost arhitect, fie un mesaj. Probabil ei credeau ca noi acum zburam în cosmos si socialismul a înghitit toata lumea.”
“Sper ca au lasat niste poze sa vedem cum era pe timpurile celea la universitate”.
“O sticla de vin poate sa fie”.
“Ceva legat de socialism, o insigna, un deviz de a lor.”
“Aici era facultatea de fizica cred vreo microschema.”
Dumitru Nedeoglo este profesor la Facultatea de Fizica si Inginerie. El a fost la mitingul solemn de acum 50 de ani cand acesta capsula a fost zidita.
Dumitru NEDEOGLO, PROFESOR, CATEDRA FIZICA INFORMATICA: ”Am fost la acel miting cum aceast cilindru a fost plasat si l-au zidit. A fost foarte solemn”.
Capsula timpului a fost zidita in anul cand a fost inaugurat blocul de studii.
Dumitru NEDEOGLO, PROFESOR, CATEDRA FIZICA INFORMATICA: ”Acest mesaj este în corespundere cu timpurile de atunci. Urari generatiilor tinere ca sa depuna toate eforturile ca sa devina specialisti buni. O sa fim martorii spiritului acelor timpuri.”
Potrivit rectorului Universitatii de Stat, capsula timpului va fi scoasa maine in cadrul unei ceremonii, la fel de solemne, ca cea de acum 50 de ani.

