Pericol de explozie la Sangerei. O autocisterna plina cu motorina s-a rasturnat in aceasta dimineata de pe un pod. 5 tone de combustibil s-au scurs intr-un rau din apropiere. Desi cabina a fost practic dsitrusa, soferul a reusit sa scape cu viata. Acesta le-ar fi spus medicilor ca a pierdut controlul volanului fiind orbit de o masina ce venea din fata.
Accidentul a avut loc astazi dimineata la ora 4, chiar la intrarea in orasul Sangerei. Soferul in varsta de 40 de ani venea de la Giurgiulesti si se indrepta spre Balti. In apropiere de un pod, el a pierdut controlul volanului si a cazut peste pod in rau.
Soferul a fost transportat de urgenta la spitalul din Sangerei cu diferite traume la cap. Acesta a refuzat sa vorbeasca in fata camerelor de luat vederi, insa le-ar fi spus medicilor ca a fost orbit de catre un alt automobil care venea din fata.
Pentru ca exista pericolul unei eventuale explozii, la locul accidentului au intervenit 3 echipe de pompieri si salvatori. Acestia au asigurat paza antiincendiara si au construit baraje pe rau, astfel ca motorina sa nu se extinda.
Intre timp, aproape 20 de tone de motorina care au mai ramas in autocisterna au fost pompate in alte autospeciale. Camionul rasturnat a fost dezmembrat si scos din parau cu o macara. La fata locului au venit si ecologistii care au prelevat mai multe probe din apa contaminata si urmeaza sa stabileasca prejudiciul adus mediului.
Interventia celor de la Situati Exeptionale a durat ore in sir iar la locul accidentului s-au adunat mai multi curiosi.
Politia din Sangerei investigheaza cazul. Deocamdata nu se stie cine se face vinovat. Administratia firmei careia ii apartine autocisterna va fi amendata cu 10 mii de lei pentru poluarea mediului.
![]()
![]()
Sursa video: dse.md
Sursa foto: Victor Frumusache

