O fată de 10 ani a ajuns la spital, după ce s-a ales cu o fractură la picior în timp ce se juca la unul dintre terenurile amplasate pe teritoriul parcului „GăgăuziyaLand”. Potrivit poliției, deschiderea parcului de distracții nu a fost autorizată de autoritățile competente, iar procuratura generală a pornit un dosar penal. La rândul lor, cei din administrația parcului spun că au toate actele în regulă.
Incidentul a avut loc aseară, la un teren de pe teritoriul parcului din satul Congaz.
Diana FETCO, ȘEFA SECȚIEI COMUNICARE ȘI PROTOCOL: „Aseară, Poliția din Comrat a fost informată de medici despre un incident grav produs pe teritoriul parcului de distracții “GagauziyaLand”, unde o fetiță de 10 ani s-a ales cu fractură dublă la picior în timp ce se juca la unul dintre terenurile amplasate pe teritoriul parcului.”
Cum mai exact s-a întâmplat totul, nu este clar deocamdată. După mai multe examinări la Spitalul din Comrat, copila a fost transportată la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, fiind internată în Secția de Ortopedie și este în stare de gravitate medie.
Poliția anunță că a pornit un proces penal pentru vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată prin imprudență. Am întrebat polițiștii dacă în urma acestui incident accesul în parc a fost restricționat, având în vedere că, potrivit lor, activează fără autorizație, aceștia însă ne-au spus că înainte de a lua o decizie trebuie să stabilească toate circumstanțele.
În același timp, așteaptă să se expună cei de la Inspecția de Stat a Muncii, de la Protecția Consumatorului și Inspectoratul Național de Supraveghere. Cei din urmă susțin că mîine vor inspecta parcul, iar ulterior vor reveni cu detalii. Pentru că parcul a fost deschis fără a avea autorizație din partea Direcției teritoriale supraveghere tehnică și control Sud, procuratura generală a inițiat un dosar penal. Nimeni din cadrul instituției nu ne-a răspuns la apeluri pentru a ne spune la ce etapă se află acesta.
De partea cealaltă, administrația Gagauziyaland afirmă că parcul este echipat conform standardelor de siguranță și că are toate autorizațiile necesare. GagauziyaLand a fost una dintre promisiunile electorale ale bașcanului Evghenia Guțul, în spatele căreia stă fugarul Ilan Șor. Potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, parcul a fost construit de o firmă ce a câștigat contracte cu primăria Orhei, cred era condusă Șor.
În investigație se arată că, oficial, beneficiarul parcului este o asociație obștească numită „Oguz Land”, înregistrată cu 3 zile înainte ca aceasta să solicite teren pentru construcția parcului de la primăria satului Congaz.

