O femeie de 42 de ani, cetățeană a Ucrainei, a fost reținută de polițiști, fiind suspectată de implicare într-o rețea de contrabandă și distribuție a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, activitate desfășurată inclusiv prin intermediul aplicația Telegram.

Potrivit poliției, femeia avea rolul de a transporta droguri din Ucraina în Republica Moldova, după care le plasa în ascunzișuri. Ulterior, substanțele erau preluate de curieri și distribuite în doze de aproximativ un gram.

Aceasta ar fi membră a unei grupări infracționale formate din cetățeni ucraineni și moldoveni, specializată în contrabanda și comercializarea drogurilor. Rețeaua a fost documentată timp de câteva luni și activa în mai multe țări, inclusiv Ucraina, Polonia, România, Georgia și Republica Moldova.

Pe 3 aprilie, femeia a intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere Palanca–Maiaki–Udobnoe.

Aceasta a fost monitorizată de polițiști până la Chișinău.

Unde erau ascunse drogurile

Ulterior, după ce a ajuns într-un apartament închiriat, femeia a fost reținută. În urma percheziției, în bagajul său de mână, a fost depistat un pachet ce conținea aproximativ 2 kilograme de PVP (sare), ascunse într-un aparat de sudat.

Valoarea estimativă a substanțelor scoase din circuit depășește un milion de lei.

Ce pedeapsa ar putea primi femeia

Femeia a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, ea poate fi pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani.

O intensificare a activităților infracționale legate de droguri în ultimii ani

În ultimii ani, autoritățile din Republica Moldova semnalează o intensificare a activităților infracționale legate de droguri, atât în privința rețelelor de trafic, cât și a cazurilor individuale în care persoane sunt prinse cu substanțe narcotice. Criminalitatea transfrontalieră în domeniul drogurilor a devenit o problemă de securitate recunoscută oficial, iar țara este tot mai des utilizată ca zonă de tranzit pentru rețelele infracționale care livrează substanțe ilegale spre piețele din Uniunea Europeană. 

Anterior,  președintele Maia Sandu a menționat într‑o ședință a Consiliului Național de Securitate, concluzionând că traficul de droguri și metodele de introducere a acestora în țară sunt din ce în ce mai sofisticate, inclusiv prin colete poștale și metode camuflate în bunuri aparent inofensive. Ca răspuns, autoritățile au decis scanarea obligatorie a tuturor coletelor care intră în Republica Moldova pentru a preveni introducerea substanțelor controlate.

Citeste si :  „Republica Moldova este tot mai des utilizată ca zonă de tranzit”: Maia Sandu anunță scanarea obligatorie a coletelor, după creșterea traficului de droguri și arme - VIDEO