O mamă din Căușeni acuză un angajat al serviciului de carabinieri că ar fi postat pe pagina oficială a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI o informație potrivit căreia un carabinier din Căușeni ar fi observat doi copii aflați fără supravegherea unui adult, în timpul misiunii de menținere a ordinii publice, scrie presa locală. 

În postarea în care apar carabinierul și cei doi minori se menționa că cei mici au comunicat că mama lor intrase într-un magazin și, în timp ce se jucau, s-ar fi îndepărtat, pierzându-și orientarea și nemaiputând indica locul unde se aflau. Acuză un carabinier că ar fi distribuit o postare falsă pe Facebook.

Mama copiilor spune însă altceva: ea susține că se afla lângă copii în momentul în care aceștia s-au apropiat de omul legii și că postarea de pe Facebook ar fi falsă.

Captură foto
Captură foto/ Facebook

Femeia afirmă că deține dovezi video clare care arată că, în timpul unei plimbări de la grădiniță spre casă, s-au întâlnit cu carabinierii, iar angajatul MAI le-ar fi cerut permisiunea să facă o poză cu copiii. Ea precizează că în acea zi nu a intrat în magazine, iar pachetele pe care le avea în mână conțineau doar haine ale copiilor. 

Șeful serviciului de carabinieri din Căușeni, solicitat să ofere explicații, a declarat că instituția examinează cazul și că, dacă vinovăția carabinierului va fi demonstrată, acesta va primi mustrare aspră. 

Până în prezent, numărul carabinierului implicat în scandal nu a fost făcut public. Mama copiilor a depus cerere la Procuratură pentru a fi luate măsuri în privința angajatului MAI și, joi la amiază, urma să depună și o plângere la Inspectoratul de carabinieri din Căușeni.