O metoda noua, dar putin eficienta de a curata lacurile a fost descoperita in Rusia. Un sofer de tractor a fost surprins in timp ce aduna deseurile de pe marginea apei si le arunca inapoi in lac.
Momentul a aparut pe retelele de socializare, iar din imagini se vede cum tractorul intra in apa si impinge toate deseurile in lac, la cativa metri de mal. De ras si de plans, au scris internautii. Unii au facut glume pe seama muncitorului. Altii insa l-au criticat, spunand ca in asa fel autoritatile au decis sa curete malul, insa au murdarit si mai mult apa din lac.

