O tanara de 27 de ani a incercat sa intre in tara in aceasta dimineata cu un permis de conducere fals, insa a fost retinuta de oamenii legii.

Potrivit politiei de frontiera, la linia de control s-a apropiat un vehicul cu placutele de inmatriculare emise de catre autoritatea competenta din Federatia Rusa. Tanara a prezentat actele necesare traversarii frontierei de stat.

In timpul controlului, politistul de frontiera a observat ca permisul este fals.

Audiata, moldoveanca a spus ca a perfectat actul, contra sumei de 58 mii de ruble rusesti, prin intermediul unui cetatean al Federatiei Ruse. Acesta a inscris-o la scoala auto, insa nu s-a prezentat la sedintele teoretice si practice. Astfel, tanara a spus ca nu a cunoscut nimic de neveridicitatea actului.

Ca urmare, permisul de conducere a fost ridicat pentru efectuarea expertizei tehnico-juridica. Alte circumstante se stabilesc, iar tanara risca 32 500 lei amenda, munca neremunerata in folosul comunitatii de la 150 la 200 de ore sau inchisoare de pana la 2 ani.