O moldoveancă a fost reținută de polițiștii de frontieră români, după ce în urma verificărilor au constatat că aceasta este condamnată în Marea Britanie la 14 ani de închisoare.
Potrivit poliției de frontieră Iași, totul s-a întâmplat în această dimineață, la vama Rădăuți-Prut. Femeia în vârstă de 34 de ani a încercat să intre pe teritoriul României ca pasager într-un mijloc de transport.
În urma verificărilor, polițiștii din România au constatat că pe numele acesteia era emis un mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autoritățile din Marea Britanie, aceasta fiind condamnată la 14 ani de închisoare anul trecut pentru comiterea unei fapte penale.
Femeia a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

