Un barbat de 34 de ani, cetatean al Romaniei, a fost extradat din Olanda, dupa ce ar fi traficat in scop sexual o tanara din Nisporeni in Grecia, in 2012.
Potrivit PCCOCS, barbatul a fost anuntat in cautare in 2017 de Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului national de investigatii. Ulterior a fost plasat in arest preventiv pentru 30 de zile.
Barbatul de 34 de ani a recrutat-o pe tanara atunci cand aceasta avea varsta de 18 ani. Acesta i-a promis ca va lucra chelnerita, in Atena, cu un salariu atractiv.
Ajunsa in Grecia, tinerei i-au fost luate actele si ar fi urmat sa presteze servicii sexuale. Sotul femeii banuia ca invinuitul ar putea sa nu-si indeplineasca promisiunea, iar atunci cand nu a mai putut lua legatura cu ea, l-a contactat pe acesta si a insistat ca femeia sa revina acasa.
Astfel, la sapte zile de la sosirea in Grecia, invinuitul i-a cumparat femeii bilet spre Moldova, iar sotul l-a denuntat autoritatilor. Totodata, la solicitarea procurorilor PCCOCS, alti doi cetateni romani pe langa cel extradat acum, au fost anuntati in cautare, in acelasi dosar.
Investigatiile continua.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

