O nouă rundă de negocieri privind soluționarea mai multor probleme generate de conflictul transnistrean, prima din acesta an, a avut loc astăzi la Tighina. Vicepremierul pentru reintegrare a vorbit cu reprezentanții de la Tiraspol despre problema școlilor cu predare în limba română din regiune, dar și despre cea a fermierilor din raionul Dubăsari, impuși de regimul separatist să plătească anumite taxe. Asta după ce Chișinăul a obligat agenții economici din stanga Nistrului să achite taxe vamale, fiind puși astfel pe picior de egalitate cu cei din dreapta fluviului.

Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „Noi încă suntem îngrijorați de condițiile grele în care au ajuns școlile cu predare în limba română și profesorii. Majorările intenționate la serviciile comunale, în comparație cu alte școli din regiune, stârnesc mai multe întrebări.”

Oleg Serebrian a solicitat reprezentanților de la Tiraspol să reducă tarifele la serviciile comunale la nivelul celor de anul trecut, să renunțe la procesări neautorizate de date cu caracter personal, dar și la practica de remitere a citațiilor pentru evidența militară a elevilor. Vicepremierul pentru reintegrare a vorbit și despre problema fermierilor.

Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „S-a înrăutățit și mai mult situația fermierilor din raionul Dubăsari în rezultatul includerii de către reprezentanții regiunii transnistrene a unor noi taxe pentru transportarea de material semincer și a roadei pe care o cresc în gospodăriile lor.”

Serebrian a solicitat anularea acestor noi taxe pe care le-a numit abuzive, având în vedere că regimul separatist le-a introdus ca răspuns la decizia Chișinăului de a taxa agenții econmici din regiunea transnistreană la fel ca pe cei din partea dreaptă a Nistrului. Negociatorul șef al Chișinăului a solicitat, de asemnea eliberarea deținuților ilegali din regiunea transnistreană. Presa transnistreană scrie ca 
pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, care este cetățean al Ucrainei și este dat în căutare de organele de drept de la Kiev, fiind bănuit de trădare de patrie și încălcarea integrității teritoriale, i-a înmânat lui Oleg Serebrian un proiect de declarație, care prevede că părțile se angajează să rezolve diferendul exclusiv prin mijloace pașnice. Chișinăul a spus de nenumărate ori că că vrea să rezolve conflictul transnistrean doar pe cale pașnică.