O parcare ce se construieste sub geamurile unui bloc al Bibliotecii Nationale ii ingrijoreaza pe angajatii acesteia, deoarece ar punea in pericol cladirea. Saptamana aceasta ar fi aparut chiar fisuri  in unii pereti, iar cartile au cazut de pe rafturi, din cauza vibratiilor. Directorul interimar al Agentiei de Inspectare si Restaurare a Monumentelor spune ca proiectul a trecut prin mainile mai multor specialisti, iar cladirea nu este supusa vreunui risc.

Pe parcurusul acestei saptamani, angajatii blocului doi al Bibliotecii Nationale, s-au plans pe lucrarile care au loc la parcarea din preajma. Imobilul se zdruncina, spun ei, de parca ar fi un cutremur.  

Elena PINTILEI, DIRECTOR GENERAL: “Au aparut fisuri, cartile de pe raft, intr-o zi au cazut toate, la fel si obiectele din Muzeul Cartii. Suntem ingrijorati, pentru ca aceste lucrari nu au fost coordonate cu administratia bibliotecii, iar acest bloc, care este unul din cele de patrimoniu de importanta nationala, este supus distrugerii. “

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: “In spatele meu se afla blocul doi al bibliotecii nationale, care este unit de unul dintre blocurile Universitatii Politehnice. La o distanta de vreo trei metri fata de acesta s-au facut sapaturi pentru a fi construita o parcare multietajata.”

Nu avem acces in biblioteca, dar potrivit directoarei din cauza lucrarilor din zona in peretii cladirii ar fi aparut fisuri.  

Stefan PADURARU, DIRECTOR ADJUNCT AL BIBLIOTECII NATIONALE:“Este intr-o stare avariata, nu sunt intarituri ca peretii sa nu cada. Lucrarile dauneaza negativ asupra starii cladirii.”

Administratia bibliotecii spune ca s-a plans la Ministerul Culturii, primarie si la Agentia de Inspectare si Restaurare a Monumentelor. Ion Stefanita, directorul interimar al Agentiei spune ca inca de la inceput mai multi specialisti s-au expus pe marginea proiectului de constructie a parcarii, precizand ca  nu exista pericol pentru cladire, iar lucrarile au fost coordonate.

Ion STEFANITA, DIRECTOR INTERIMAR AL AGENTIEI DE INSPECTARE SI RESTAURARE A MONUMENTELOR: "Cei 13 experti din cadrul Consiliului National al Monumentelor Istorice, avem urbanisti, arhitecti, specialisti din istoria arhitecturii. Atunci cand s-a discutat proiectul a fost cu unanimitate de voturi. Aceste fisuri nu sunt de un an sau de doua, este nevoie de un proiect de consolidare, restaurare, iar administratia ar trebui sa fie mai insistenta pe problema financiara, de a atrage fonduri.”  

Ionita nu vede o problema in amenajarea unei parcari moderne langa o cladire istorica.

Ion STEFANITA, DIRECTOR INTERIMAR AL AGENTIEI DE INSPECTARE SI RESTAURARE A MONUMENTELOR: “Dupa ce am vazut la Montreal, Rio, Kyoto, in nucleul istoric, cladirile, parcarile etajate incepeau chiar la parterul cladirilor istorice. Orasul are tendinta de a se dezvolta.”

Potrivit autoritatilor locale parcarea supraetajata automatata se va intinde pe o suprafata de 180 de metri patrati. Proiectul este executat in colaborare cu Universitatea Tehnica si un agent economic.