Autoritatea Nationala de Integritate a emis act de constatare in privinta unui primar dintr-o suburbie a municipiului Chisinau, care ar fi incalcat regimul juridic al conflictelor de interese. Potrivit informatiilor din cadrul controlului, in ianuarie 2019, alesul local, care se afla in calitate de primar, si-a angajat fiica in functia de bibliotecar la Biblioteca din cadrul Centrului de Creatie si Agrement din localitate. Fiica a detinut functia respectiva timp de 7 luni de zile, perioada in care a fost remunerata. Ulterior, in iulie 2019, alesul local a emis o dispozitie prin care si-a eliberat ruda din functie.
ANI informeaza ca in conformitate cu prevederile Legii privind administratia publica locala si a Regulamentului de organizare si functionare a Bibliotecii respective, competenta de a angaja in functia de bibliotecar ii revine primarului. In contextul dat, inspectorul de integritate a stabilit ca – alesul local vizat, in situatia data, nu a declarat la ANI conflictul de interese real in care s-a aflat, rezultat din relatia cu persoana apropiata (fiica) si nu a asteptat solutionarea acestuia, conform prevederilor legale.
In rezultatul acestor inactiuni, daca actul de constatare emis de ANI va ramane definitiv, inspectorul de integritate va sesiza Judecatoria Chisinau pentru initierea procedurii de ridicare inainte de termen a mandatului de primar.
Primarul risca sa nu mai detina o functie publica sau de demnitate publica si mandatul de primar, pentru o perioada de 3 ani. Acesta ar putea fi inscris si in Registrul Interdictiilor al ANI.


