O tânără de 27 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un gard, ,noaptea trecută în satul Olișcani, raionul Șoldănești.

Potrivit poliției, femeia conducea o motocicletă pe drumul principal din localitate și a pierdut controlul asupra vehiculului.

Accident la Șoldănești
Accident la Șoldănești/ Poliția RM

În urma impactului, aceasta a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la Spitalul Raional Șoldănești, unde a fost internată în stare gravă.

Accident la Șoldănești
Accident la Șoldănești/ Poliția RM

În timpul verificărilor, polițiștii au constatat că aceasta nu deținea permis de conducere.

Investigațiile pe caz continuă.

Poliția reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație, să urce la volan sau la ghidon doar dacă dețin permisul de conducere corespunzător categoriei vehiculului și să adapteze viteza la condițiile de drum, pentru a preveni producerea unor tragedii.