O tânără de 19 ani din Chișinău a fost reținută de polițiști în timp ce plasa pachețele cu substanțe narcotice în mai multe ascunzișuri din capitală. Aceasta ar avea rolul de curier într-o rețea de trafic de droguri.

Potrivit poliției, tânăra ar fi fost implicată într-un magazin online specializat în vânzarea drogurilor, unde avea rolul de a transporta și ascunde substanțele interzise în diferite locații din Chișinău.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe pachețele cu hașiș, dar și alte probe care ar confirma implicarea acesteia în activitatea infracțională.

Tânăra a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta ar putea sta 15 ani la închisoare.