O ucraineanca traieste de jumatate de an in tabara de refugiati de la Palanca. Este una dintre cele trei persoane care au ramas in corturile amenajate la granita pentru cei care au fugit de razboi. Ea a refuzat o oferta unei locuinte mai confortabile din partea autoritatilor deoarece spune ca aici se afla mai aproape de casa sa din Odesa.
Vira DEREVENKO, REFUGIATA DIN UCRAINA: ”Aici eu de dimineata spal mesele. Ma aduc in ordine dupa care curat mesele. Dupa care ma ocup cu munca mea preferata. Crosetez. Iata asta am facut eu, iar aici torc lana.”
Femeia a devenit protagonista unui reportaj realizat de Europa Libera Moldova si este una dintre cele trei persoane care inca traiesc in corturile amenajate pe stadionul satului Palanka.
Vira DEREVENKO, REFUGIATA DIN UCRAINA: „Aceasta este o frecventa radio ucraineana. Deja este setata, dar foarte rar ascult noutatile ca sa nu ma ingrijorez.”
Vira Derevenko a fugit din regiunea Odesa in martie si s-a mutat in tabara de refugiati din satul Palanca, care se afla la 3 kilometri de vama. Autoritatile i-au oferit o locuinta confortabila intr-un sat din apropiere, dar ea refuza sa plece. Spune ca asteapta incheierea razboiului.
Vira DEREVENKO, REFUGIATA DIN UCRAINA: ”Traiesc cu speranta ca intr-o buna zi oricum se va termina. Voluntarii ma viziteaza. Ne-am imprietenit cu ei deja. Ei imi spun vine iarna si va trebui ceva de facut. Vom vedea ce se va intampla.”
Daniel IOVU, PARAMEDIC: “Doamna Vera este o femeie foarte pozitiva si foare bravo, care deja are o perioada de cand sta aici. S-a acomodat. Face chestii mai mult gospodaresti. Traieste, incetisor, iata are grija de animale. Ne ajuta si pe noi cu diferite chestii de bucatarie.”
Vira DEREVENKO, REFUGIATA DIN UCRAINA: ”Mi-am pierdut senzatia de a fi acasa. Incerc sa o pastrez in suflet si in minte. Ma gandesc la copiii mei. Vreau sa ma intorc acasa. Baietii de aici ma intreaba cum am sa ma intorc daca acolo va fi totul in ruine. Si eu ma gandesc ca am sa dau la o parte cenusa si am sa sadesc flori, ca nu mi-am mai ramas atat de mult sa traiesc.”
Pe langa Vira Derevenko alte doua persoane locuiesc in corturile taberei din Palanca. Aproape 6,9 milioane de refugiati ucraineni au fost inregistrati in toata Europa de cand Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, arata datele furnizate de Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Moldova a primit cei mai multi refugiati ucraineni raportat la numarul de locuitori. Din sutele de mii de refugiati care au intrat in tara noastra in ultimele 6 luni aproximativ 90 de mii au ramas.

