Trei persoane s-au evidentiat prin discursuri si declaratii de presa din cei cativa oameni adusi organizat la punctul ilegal de trecere Chisinau Bender, joi, 11 ianuarie, pentru a protesta fata de introducerea taxelor vamale impuse de autoritatile constitutionale pentru agentii economici din regiunea transnistreana, dupa decenii in care au fost scutiti de ele. Pe toti trei ii uneste o singura organizatie „Forumului popular transnistrean”, entitate condusa de de nimeni altul decat pretinsul presedinte al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, scrie Zona de Securitate.
Desi manifestatia s-a vrut a fi un strigat al societatii civile din regiune, profilul persoanelor ce au coordonat actiunea, tradeaza conexiunile lor cu administratia de facto a regiunii, demonstrand intr-un final ca a fost o imitatie a initiativei civice, inexistente in stanga Nistrului, din cauza represiunilor constante ale regimului separatist.
Serghei Serstiuc este principalul coordonator al „protestului”, care declara intr-un comentariu pentru tiraspol-news ca scopul actiunii este „de a spune ca presiunea economica din partea Moldovei in raport cu intreprinderile noastre, lovesc in buzunarele locuitorilor nostri”.

Serghei Serstiuc
Serstiuc este seful Comitetului executiv al „Forumului popular transnistrean”, organizatie care se prezinta a fi o miscare publica supra partinica, condusa de Vadim Krasnoselski. Aceasta reuneste mai multe asociatii sociale si organizatii publice, iar esenta activitatii sale, asa cum reiese din declaratia sa de program, este de a consolida si pastra asa numita republica nistreana prin control public al initiativelor civice. Totodata, programul forumului subliniaza si scopul acestuia de „a realiza misiunea istorica a Transnistriei (regiunea transnistreana, n.r) ca avanpost al lumii rusesti, aflata la granita intereselor Rusiei Mari”.
Miscarea este o replica a Frontul Popular al intregii Rusii, entitate initiata si condusa din 2012 pana in prezent de presedintele rus, Vladimir Putin, si sanctionata de Uniunea Europeana (UE) incepand cu februarie 2023.
„Activistul civic” din subordinea lui Krasnoselski

Serghei Serstiuc, parte a delegatiei din regiunea transnistreana condusa de Krasnoselski la Forumul global „In unitate cu Rusia” din 2016. Moscova
Pe paginile sale de socializare, Serstiuc isi etaleaza participarile sale incepand cu 2016 la diverse evenimente organizate de fundatia „Lumea Rusa”, creata de presedintele rus si sponsorizata din bugetul Federatiei Ruse. Fundatia a fost sanctionata de UE, Canada, Elvetia si Ucraina pentru raspandirea dezinformarii si propagandei rusesti. Potrivit UE, fundatia a fost folosita ca instrument de influenta in tarile post-sovietice si a respins legitimitatea Ucrainei ca stat suveran, favorizand unificarea acesteia cu Rusia.
Atat la forumul global „In unitate cu Rusia” din 2016, pe cand era Director al filialei din Tiraspol a Institutului de Antreprenoriat si Drept din Moscova, cat si la Forumul compatriotilor „Impreuna cu Rusia” din 2018, organizate de fundatia „Lumea Rusa”, Serghei Serstiuc a participat alaturi de Vadim Krasnoselski. Totodata, intalnirile cu administratia separatista de la Tiraspol fac parte din rutina lui Serstiuc, asa cum poate fi observat din fotografiile publicate de el pe o retea de socializare.

Serghei Serstiuc la intrevedere cu Krasnoselski

Inainte de activitatea sa in cadrul „Forumului popular transnistrean”, Serghei Serstiuc, de profesie geograf, a fost activ implicat in viata politica de regiune. Intr-o imagine din 2016, Serstiuc, in calitate de lider al fostei formatiuni politice din regiune „Partidului Republican Pridnestrovian”, semna un acord de colaborare cu partidul aflat la guvernare in regiune, „Reinnoirea” (Обновление), condus de vicepresedinta pretinsul parlament de la Tiraspol, Galina Antiufeeva. Atunci, in conformitate cu un comunicat de presa emis de partidul „Reinnoirea”, cele doua formatiuni politice au incheiat un acord de cooperare bazat pe viziuni politice comune si pe similitudini in ceea ce priveste principalele dispozitii ale programelor lor.
*„Reinnoirea” este partidul care detine majoritatea absolut in Consiliul Suprem, asa numitul parlament al regiunii, si se pozitioneaza ca formatiune politica care reprezinta interesele cercurilor de afaceri transnistrene, inclusiv ale firmei Sheriff. Totodata, acesta este aliat al partidului de guvernamant din Federatia Rusa, Rusia Unita.
„Mostenitorul Victoriilor”

Cel de al doilea coordonator al „protestului” este Radion Romanov, iesind in fata multimii cu megafonul in mana, a avut un mesaj pentru cetatenii R. Moldova care ar profita de serviciile comunale ieftine din regiune. „Fie ca vecinii nostri (cetatenii R. Moldova de pe malul drept, n.r.) sa auda poporul care locuieste pe acest teritoriu, sa-si auda oamenii dragi si apropiati, intr-ucat fiecare dintre noi are rude pe ambele maluri ale Nistrului. Nimeni nu alunga de aici oamenii din Moldova, ei vin aici in perioada iernii, traiesc, serviciile comunale sunt mai ieftine”, a declarat Romanov.
*Regiunea transnistreana foloseste resursele energetice obtinute din gazului rusesc, fara sa achite costul real al acestuia. Datoria regiunii pentru gazul livrat de Federatia Rusa depaseste 10 miliarde de dolari.
Potrivit unei postari a asa numitului parlament din regiune, in 2021, Romanov a fost asistentul pretinsului deputat, Igor Buga.
La fel, ca Serstiuc, Romanov face parte din Consiliul de coordonare al Forumului popular transnistrean. Tot el este si director executiv al miscarii „Mostenitorii Victoriilor”, entitate subordonata aceluiasi Forum gestionat de asa zisa administratie prezidentiala a regiunii. „Mostenitorii Victoriilor” este o miscare patriotico-militara de tineret. In 2021, alaturi de asa numitul Minister al Apararii din regiunea si Grupul operativ al trupelor rusesti (GOTR) care stationeaza ilegal pe teritoriul R. Moldova, Miscarea a organizat zeci de activitati de reconstituire a evenimentelor din de-al Doilea Razboi Mondial. Acestea au adunat sute de oamenii si echipament militar, motociclete, tunuri de artilerie si mortiere, efecte speciale si discursuri.
CITESTE MAI DEPARTE PE zonadesecuritate.md


