Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociatia Presei Independente, Asociatia Presei Electronice si Asociatia Media Guard isi exprima ingrijorarea in legatura cu raspandirea in spatiul public a unor speculatii defaimatoare la adresa echipei postului de televiziune TV8 si cu discursul de ura la adresa jurnalistelor si jurnalistilor acestei institutii media, dar si a altor profesionisti media din Republica Moldova, transmite IPN.

Publicat:15.09.2021, 09:49

„In urma conflictului de interese declarat de Natalia Morari, fosta membra a Consiliului de administrare a Asociatiei Obstesti „Media Alternativa”, fondatoarea postului de televiziune TV8, dar si a unor postari ale acesteia pe reteaua sociala Facebook, de care TV8 s-a disociat complet si categoric, echipa acestui post a devenit tinta unor mesaje denigratoare la adresa sa, in special in mediul online. Unii utilizatori ai retelelor sociale, dar si fosti sau actuali politicieni au lansat acuzatii defaimatoare la adresa tuturor jurnalistelor si jurnalistilor de la acest post de televiziune, dar si de la alte institutii mass-media, utilizand speculatii fara substrat factologic, injurii si declaratii care lezeaza onoarea, demnitatea si reputatia profesionala”, se arata intr-un comunicat de presa al celor patru ONG-uri de media.

Organizatiile constata cu ingrijorare ca acest caz este exploatat de persoane controlate de diferiti politicieni controversati si de oameni de afaceri implicati in ilegalitati, pentru a discredita si a incita la ura fata de jurnalistii din Republica Moldova in general si fata de jurnalismul independent si jurnalismul de investigatie in special.

„Organizatiile semnatare transmit un mesaj de solidaritate cu toti jurnalistii si toate jurnalistele din tara care respecta valorile de etica profesionala si respecta Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Indemnam utilizatorii retelelor sociale si consumatorii de produse media sa pastreze un limbaj civilizat in raport cu jurnalistii si sa invete a face distinctie intre jurnalistii onesti, care muncesc pentru informarea corecta a publicului, care dezvaluie scheme ilegale de coruptie, si cei care promoveaza anumite interese sub paravanul jurnalismului. Solicitam excluderea din discursul public a mesajelor de ura si de stigmatizare a femeilor-jurnaliste. Cerem politicienilor si persoanelor afiliate acestora sa inceteze campania de incitare la intoleranta si de denigrare a jurnalismului independent, bazat pe respectarea valorilor etice ale profesiei noastre”, se arata in comunicatul de presa al ONG-urilor media.