Orasul Cahul are o noua carte de vizita. La intrarea in localiate a aparut o pictura murala de circa o mie de metri patrati, numita Dor de Casa. Lucrarea, care ilustreaza viata la sat, a fost creata in trei luni de un tanar pictor de la noi. Proiectul a fost realizat cu suportul finaciar al UE, contributia autoritatilor locale dar si a bastinasilor.
De acum incolo, cei care vor intra in Cahul vor fi intampinati de o pictura murala uriasa care se indinde pe un zid de circa o mie de metri patrati.
“In fiecare zi am urmarit pictorul care face minuni. Acesta a ilustrat toata istoria Moldovei. Suntem recunoscatori.”
Timp de 3 luni de zile, pictorul din Costesti, Alexei Luca, a muncit cu daruire pentru a realiza lucrarea numita “Dor de casa”, devenind cea mai mare pictura murala a sa.
Alexei LUCA, PICTOR: “In aceasta pictura am vrut sa arat oamenii simpli de la tara, care au o menire oarecare, e legat mai mult si de trecut, se vede dupa imbracamintea lor, ie.”
Lucrarea reprezinta modul de viata, indeletnicirile si valorile moldovenilor de la tara, spune artistul.
Alexei LUCA, PICTOR: “Se leaga toate aceste picturi prin prosop. Toate prosoapele vin din mai multe familii, din mai multe parti si reprezinta o radacina, intr-un fel sa ne intoarcem la bastina, la locul nostru de casa.”
Iar pentru a marca finalizarea lucrarii, locuitorii orasului au organizat o adevarata sarbatoare, cu paine si sare, aranjate pe un prosop urias, si o hora.
Primarul orasului Cahul spune ca reabilitarea zidului este importanta pentru localnici.
Nicolae DANDIS, PRIMARUL ORASULUI CAHUL: “Este o lucrare impresionanta. Prin acest proiect am dorit sa sensibilizam sau sa ancoram aceasta dragoste si dor de casa, cei care sunt la studii sau la munca, plecati temporar peste hotare.”
Alexei Luca este autorul mai multor picturi murale din Moldova. De exemplu, la Costesti, artistul a desenat cele 7 statii de asteptare, a ilustrat povestile lui Ion Creanga pe un perete din curtea muzeului din localitate si a ilustrat la o pensiune portretele mai multor piloni ai culturii romanesti.
Pictura murala “ Dor de Casa” din Cahul a fost implementata de Asociatia Bastinasilor “Cahulenii ReUniti”, fiind fintata de Guvernul Republicii Moldova in cadrul programului “Dar 1+3” si cofinantat de Guvernul Elvetiei prin intermediul PNUD, Primaria Cahul si contributia localnicilor. Valoare proiectului depaseste suma de 500 de mii de lei.

