Organizatiile neguvernamentale de media isi exprima regretul si ingrijorarea in urma declaratiei facute de jurnalista TV8 Natalia Morari care a recunoscut o relatie personala cu omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de inchisoare in dosarul fraudelor bancare, iar ulterior achitat in urma rejudecarii dosarului. In prezent, Veaceslav Platon se afla in cautare internationala in vederea retinerii, fiind acuzat de „corupere activa” si „escrocherie”. 

"Consideram ca relatia Nataliei Morari cu Veaceslav Platon ar putea submina increderea consumatorilor de media intr-o presa libera si independenta. Regretam declaratia intarziata a Nataliei Morari. Gestul ei ar putea afecta imaginea TV8 drept o institutie media integra si independenta din punct de vedere a politicii editoriale."

Organizatiile neguvernamentale de media amintesc, prin prisma Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, ca integritatea morala este una dintre rigorile profesionale „esentiale pentru jurnalist si pentru jurnalism”. Totodata, „jurnalistul nu accepta (…) avantaje (…) a caror acceptare i-ar compromite independenta si autoritatea in fata publicului si ar afecta increderea in jurnalisti, in general. 

Reamintim ca jurnalistii care au ales sa practice aceasta meserie, si-au asumat o mare responsabilitate in fata audientei lor si a institutiei media pe care o reprezinta, informand publicul corect si echidistant. Potrivit Codului deontologic, jurnalistii si institutiile de presa trebuie sa realizeze faptul ca „increderea societatii fata de jurnalisti este o valoare suprema a profesiei.  

Astfel, indemnam jurnalistii din Republica Moldova sa se ghideze in activitatea lor de principiile unui jurnalism corect si echidistant, sa fie un exemplu de corectitudine si sa promoveze prin activitatea lor principiul transparentei, sa evite conflictele de interes si alte actiuni care ar putea prejudicia imaginea si credibilitatea meseriei."

Centrul pentru Jurnalism Independent 
Asociatia Presei Electronice 
Asociatia Media Guard