Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Sfintelor Paști, adresat moldovenilor din țară și din diaspora. În mesajul său, speakerul a subliniat importanța acestei sărbători pentru identitatea națională, menționând că Paștele „ne amintește cine suntem și ce ne leagă cu adevărat”.
„Oriunde ne-am afla - în satele noastre, sau departe, peste hotare - purtăm cu noi aceleași tradiții - coacem pască, vopsim ouăle și păstrăm vie dorința de a fi împreună. Suntem un popor mic, dar care știe să-și păstreze credința, tradițiile și speranța. Iar în vremuri grele am demonstrat că, atunci când suntem uniți, suntem de neînvins”.
În acest context, el a făcut apel la solidaritate, grijă reciprocă și încredere într-un viitor construit împreună, atât acasă, cât și peste hotare.
„Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate. De grijă unii față de alții. De încrederea că viitorul se construiește împreună - aici, acasă, și oriunde ne poartă soarta”.
În încheiere, președintele Parlamentului a urat tuturor ca Lumina Învierii să aducă liniște, curaj și speranță, îndemnând cetățenii să creadă în propriile forțe și în viitorul țării. „Sărbători fericite de Paști! Hristos a Înviat!”, a transmis Igor Grosu.
Creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele
Creștinii ortodocși marchează astăzi Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare din calendarul bisericesc, celebrată cu slujbe speciale, mese festive și tradiții păstrate din generație în generație în Republica Moldova.

