Parlamentul a anulat facilitatile fiscale pentru activitatile jocurilor de noroc. Deputatii au aprobat, in sedinta plenara de astazi, modificari la Codul fiscal.

Publicat:15.08.2019, 14:45

Au fost anulate scutirile de la plata impozitului pe venit a castigurilor de la loterii si pariuri sportive, precum si scutirii de TVA fara drept de deducere a marfurilor si serviciilor importate in cadrul proiectelor de parteneriat public-privat. 

Totodata, a fost abrogata norma privind restituirea TVA la investitii (cheltuieli) capitale efectuate in cadrul parteneriatului public-privat de interes national, precum si anularea scutirii de la plata taxei pentru unitatile comerciale si de prestari servicii pentru persoanele care practica activitati declarate prin lege ca activitati ce constituie monopol de stat.

”Gratie acestor stimulente fiscale, care au aparut gradual, an dupa an, industria jocurilor de noroc a reactionat previzibil, dezvoltandu-se si devenind tot mai profitabila, ulterior fiind declarata monopol de stat. Prin stimulentele existente, statul Republica Moldova, in esenta, promoveaza jocurile de noroc, lucru nu neaparat onorabil si nu neaparat cel mai sustenabil model economic, care mai comporta si un risc pronuntat de coruptie si spalare a banilor”, se mentioneaza in nota informativa a proiectului de modificare a Codului fiscal. 

Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament in prima si a doua lectura. 

Parlamentul este in sesiune extraordinara in perioada 12-16 august curent.