Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani au fost reținuți, după ce ar fi furat bunuri de peste 5 milioane de lei din Europa. Ulterior acestea erau aduse prin contrabandă în Moldova și vândute pe piața neagră. Din banii obținuți cei patru și-au cumpărat imobile care le-au înregistrat pe numele unor persoane terțe.

„Direcția de Combaterea a Criminalității Organizate.”

Potrivit procurorilor de la Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cei patru sunt bănuiți de contrabandă, furturi și spălare de bani în perioada 2017-2023. Mai exact, aceștia obțineau ilegal bijuterii confecționate din metale prețioase, ceasuri de lux, arme, biciclete, mijloace financiare și alte bunuri din țări UE precum Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca, Suedia, Elveția și Austria. Ulterior, bunurile erau introduse prin contrabandă în Moldova și apoi vândute pe piața neagră.

Emil GAITUR, COMUNICATOR, PCCOCSC: „Acum, trei din aceștia au fost plasați în arest preventiv, pentru asigurarea continuării obiective a investigațiilor. Al patrulea învinuit a oferit declarații pe acest dosar care sunt verificate în cadrul urmăririi penale și, deci, este cercetat în libertate.”

Totodată, din banii obținuți ilegal, cei patru  își cumpărau mașini, case de lux și terenuri, pe care le înregistrau pe numele altor persoane, prieteni, părinți, rude. O altă parte de bani era investită în afaceri profitabile. Ofiterii INI și cei de la Fulger au descins, în dosar, cu peste 20 de percheziții pe mai multe adrese din capitală. 

Au fost ridicate ceasuri de lux, telefoane mobile, bani în diferită valută, bijuterii din metale și pietre prețioase, pixuri de colecție, cartele telefonice din UE, dar și contracte de procurare-vânzare a bunurilor mobile și imobile înregistrate pe persoane terțe. De asemenea, au fost ridicate patru mașini de lux, estimate la 150.000 euro. Totodată, potrivit datelor furnizate de statele membre ale UE prin intermediul Europol, unii dintre învinuiți și-au ispășit anterior pedepsele cu închisoarea pentru tâlhărie, furt în grup, jaf, deținerea de documente false în Franța, Germania și Austria.