Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale IGSU, patru persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară în ultimele 48 de ore.
Primele două cazuri au fost înregistrate pe data de 3 iunie 2024 în raionul Telenești.
Primul caz a avut loc ieri în jurul orei 16:00, în lacul din satul Ghiliceni, unde două femei se scăldau, iar una dintre ele n-a ieșit la suprafață. În scurt timp, salvatorii au scos cadavrul tinerei de 24 de ani din apă.

Al doilea caz tragic a fost înregistrat tot ieri, în jurul orei 19:00, în satul Brânzenii. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani care în timpul pescuitului a căzut în Răut și s-a înecat.
Ulterior, cadavrul acestuia a fost găsit de soția acestuia în apele râului la o distanță aproximativ un metru de la mal.
Cel de-al treilea caz a avut loc acum două zile, în iazul Ignăței, Rezina. Un băiat de 15 ani s-a înecat în timpul scăldatului. Cadavrul minorului a fost scos la mal în aceeași zi de scafandrieri.

Tot, pe 2 iunie iunie un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața într-un iaz din preajma localității Caracui, raionul Hâncești.
Potrivit informațiilor, acesta nu a mai ieșit din apă după ce a încercat să se scalde cu prietenul său după ce au consumat alcool. Cadavrul bărbatului a fost găsit a doua zi la o distanță de 3 metri.
Circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite.


