Patru persoane au fost retinute de procurorii anticoruptie si ofiterii CNA intr-un dosar de trafic de influenta. Un actual si un fost politist, o contabila si un avocat ar fi incercat sa ascunda un dosar in care era vizat un om de afaceri si sa-l scape de arest.
Potrivit CNA, unul dintre suspecti ar fi cerut de la omul de afaceri 20.000 de euro si i-a spus ca ar avea influenta asupra unor judecatori de la Curtea de Apel, dar si asupra unor procurori si ca ar putea sa ii convinga sa-l elibereze din arest si sa inceteze urmarirea penala.
Cei patru ar fi primit 15.000 de euro, in diferite transe, bani care i-au impartit intre ei.
Banuitii au fost retinuti, iar procurorii au pornit o cauza penala. Daca vor fi gasiti vinovati, ei risca pana la 7 ani de puscarie sau pana la 300.000 de lei amenda.
Cauza penala se afla in gestiunea procurorilor anticoruptie.


