Ion Caracuian a fost numir sef interimar la Procuratura pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale. Totul, dupa ce ieri Dorin Compan a fost suspendat din functie. Informatia a fost confirmata pentru PRO TV de purtatorul de cuvant al Procuraturii Generale, Emil Gaitur.

Ion Caracuian a fost desemnat de Procurorul General.

Pana in prezent, Ion Caracuian a ocupat functia de procuror-sef al Sectiei Combaterea Torturii a Procuraturii Generale.

"Numirea lui Caracuian in aceasta functie are loc ca urmare a sistarii executarii Ordinului PG din 2 septembrie 2019 cu privire la dispunerea exercitarii interimatului de procuror-sef la PCCOCS de catre Dorin Compan.

Unul din motivele acestei numiri tine de experienta lui Caracuian in combaterea torturii, in calitate de procuror-sef, componenta determinanta a competentelor PCCOCS.", spune purtatorul de cuvant al Procuraturii Generale, Emil Gaitur.

Ieri, seful PCCOCS a fost suspendat din functie, in urma unui demers semnat de Alexandru Stoianoglo. Procuratura Generala a anuntat ca in aceasta perioada vor fi facute anumite controale.

Tot ieri, si Viorel Morari a fost suspendat din functia de sef al Procuraturii Anticoruptie pentru o luna. Se intampla la patru zile dupa ce institutia a reluat urmarirea penala in cazul finantarii externe a PSRM.