Pedofilul in serie care se dadea drept Arhanghelul Mihail a fost eliberat inainte de termen si acum terorizeaza familia din Copanca, Causeni pe care a tinut-o in sclavie timp de 10 ani. Una din victimele sale, care a fost agresata impreuna cu sora sa pe cand erau minore, spune ca familia  este si acum sub influenta falsului proroc. Femeia ne-a povestit cum a ajuns barbatul in casa lor si cum le-a distrus viata.

Publicat:03.05.2021, 18:02

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “Cat a durat? Eu aveam sapte ani, de la sapte ani pana la 16.”

Femeia, cu lacrimi in ochi si cu un nod in gat ne-a povestit ca era inca foarte mica cand falsul proroc a aparut in viata familiei sale, in anul 2001. Barbatul s-a prezentat a fi Arhanghelul Mihail si a obtinut increderea parintilor, care ii permiteau sa faca tot ce isi doreste – sa maltrateze copiii, sa intretina relatie sexuale cu mama lor si sa le agreseze tatal.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “A venit sa locuiasca la noi in casa in 2010, iarna. Ce se petrecea la noi in casa stia doar familia noastra, noi nu aveam dreptul sa vorbim cu nimeni, nici cu vecinii, nici cu rudele.”  

Parintii au avut incredere oarba in acest monstru, spune femeia.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “El este trimis de la Dumnezeu si sufletul lui ii apartine Arhanghelului Mihail.”

Cu groaza victima isi aminteste ca atunci cand barbatul consuma alcool, zilele deveneau un adevarat cosmar pe care incearca sa il uite.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “La un moment dat a inceput asa tare sa-l bata pe tata si eu m-am speriat foarte mult, am alergat spre ei, si l-am gasit deja cu cutitul la gat si ii iesea sange de sub cutit lui tata. Eu m-am aruncat sa-l ajut pe tata si am primit eu bataie dupa asta pana dimineata.”

Despre faptul ca atat ea, cat si sora sa au fost agresate sexual de acest barbat, femeia evita sa vorbeasca, dar durerea pe care o are in privire dupa atatia ani nu o poate ascunde.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “Nu cred ca o sa uit asta atat de usor si in general ca o sa uit vreodata.”

Sora femeii a si nascut de la falsul proroc cand avea 17 ani, iar dupa ce a scapat de el, s-a casatorit si acum are o familie - sot si doi copii, dar agresorul inca nu o lasa in pace.  

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “El era impotriva ca sora mea sa se marite si sa dea familia copilului dupa sotul ei actual. Pentru ca copilul este al lui pretinde la drepturi parintesti.”  

Fratele victimelor a fost si el torturat, fiind batut crunt ani la rand. Acum, acesta traieste in alta tara si nu isi poate ierta parintii, iar sora sa spune ca intelege de ce acesta s-a dezis de ei.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “Daca era in puterea lor, probabil ne-ar lasa din nou in mainile acestei persoane. Dintr-un punct de vedere, probabil are dreptate.”

Desi a primit 13 ani de detentie, abuzatorul a stat dupa gratii doar sase ani intr-un penitenciar din stanga Nistrului, iar acum este in libertate. Asta o sperie pe femeie.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: ”Acum l-au eliberat dupa sase ani, iese ca la jumatate de termen. Ma tem foarte mult de parintii mei, pe mine cu siguranta nu ma va mai trage sub influenta lui, dar mama mea inca il asculta.”

Agresorul este originar din stanga Nistrului si acum s-ar afla acolo. Dupa ce a iesit din inchisoare, ar fi contactat-o pe mama sa, iar acum femeiea se teme ca acesta i-ar putea face vreun rau. Si tatal victimei, acuzat de complicitate, a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, pentru ca i-a permis pretinsului Arhanghel sa isi bata joc de copiii sai.

VICTIMA VIOLATORULUI IN SERIE ARHANGHELUL MIHAIL: “Cand l-am intrebat pe tata de ce a facut asta, el singur nu intelege. A spus ca eu pur si simplu eram sub influenta lui.”

Am intrebat ofiterul de presa al IGP de ce politia de la noi nu l-a arestat atunci in 2013 pe agresor si de ce rudele au fost nevoite sa scrie plangere in Transnistria. Mariana Betivu ne-a spus ca va solicita informatie de la colegii care s-au ocupat de caz si ca va reveni cu un raspuns. Acum insa, victima nu se grabeste sa scrie o plangere, pentru ca, spune ea, nu crede ca asta ar fi eficient, intrucat ca violatorul se afla acum in stanga Nistrului, iar organele de drept nu au cum sa intervina acolo.

Femeia nu a reusit inca definitiv sa treaca peste aceasta tragedie care i-a distrus viata. Ea ne-a spus ca a avut mai multe crize, in care din cauza stresului, i se taia respiratia si tot sistemul locomotor era blocat, stand in spitale mai multe saptamani.