Procurorii anticoruptie efectueaza in aceste momente perchezitii in masina de serviciu a lui Igor Popa, seful oficiului Ciocana al Procuraturii Chisinau. 

Igor Popa a fost retinut astazi pentru 72 de ore fiind invinuit de imbogatire ilicita. Procurorii anticoruptie au facut perchezitii, de dimineata, acasa la fostul adjunct al procurorului general si urmeaza sa descinda si in biroul acestuia.

Igor Popa a fost numit sef al oficiului Ciocana al Procuraturii Chisinau, fiind succesorul lui Ruslan Popov, avansat de Alexandr Stoianoglo in functia de procuror general adjunct. In 2019, Popa a detinut functia de procuror general interimar pentru cateva luni, dupa ce fostul sef al Procuraturii Generale, Eduard Harunjen a demisionat, invocand probleme de sanatate. Centrul de Investigatii Jurnalistice a publicat acum un an, o ancheta care arata ca Igor Popa locuieste cu familia intr-un imobil de lux, care a fost inregistrat pe numele sotiei, la doar doua luni dupa ce cei doi au divortat. In cadrul investigatiilor s-a demonstrat ca divortul este fictiv, iar cei doi soti sunt impreuna.