Mai multe perchezitii au luat astazi prin surprindere comerciantii si vanzatorii din piata Calea Basarabiei. Politia cauta dovezi in cadrul unui dosar deschis pentru contrabanda, evaziune fiscala si spalare de bani in proportii deosebit de mari. Oamenii legii spun ca au documentat o grupare formata din noua persoane, patru femei si cinci barbati, cu varste cuprinse intre 32 si 67 de ani.

Apariatia mascatilor i-a speriat pe putinii cumparatori care se plimbau astazi printre tarabe la Piata Calea Basarabiei din Chisinau.  

“De frica, azi multi si-au închis gheretele si au fugit.”

“Oameni înarmati, desigur ca e îngrozitor. E îngrozitor, nu e clar ce se întâmpla.”

 
Potrivit politiei, dosarul penal pentru contrabanda a fost pornit anul trecut. Oamenii legii refuza sa spuna ce fel de marfa anume era adusa prin contrabanda si de unde. Dar afirma ca aceasta era vanduta in sapte centre comerciale bine cunoscute din tara si la Piata Calea Basarabiei, in 5 gherete, detinute de o singura persoana. La una dintre gheretele perchezitionate astazi, un barbat s-a prezentat drept proprietarul acesteia. El afirma ca nu mai detine alte gherete si ca aduce marfa de la o firma moldoveneasca, si nu prin contrabanda de peste hotare.

PROPRIETAR GHERETA: “Au venit sa se uite daca am documente de la acea firma si totodata mi-au verificat si marfa. De la aceasta firma mai multi cumpara, nu doar eu, da marfa e aceiasi. -Firma este din Moldova, da?-Da. Ce are politia cu acea firma?Ei pe ea o verifica, dar eu sunt cumparatorul lor.“

 
Ofiterii si procurorii au descins nu doar in punctele de comercializare, ci si in oficii si la domicilii. 


Gheorghe CAVCALIUC, SEF INTERIMAR IGP: “In urma perchezitiilor au fost ridicate suficiente probe pentru dovedirea vinovatiei membrilor gruparii criminale. Incepand de la marfurile care au fost depistate fara acte de provinienta, care au fost introduse prin contrabanda in Republica Moldova. Au fost depistate mijloace financiare de diferita valuta...”


Cele 9 persoane despre care politia afirma ca ar fi membri ai gruparii ce aduce marfa prin contrabanda sunt acum in libertate. Oamenii legii spun ca iau masuri pentru retinerea lor. Daca vor fi gasite vinovate, acestia risca pana la zece ani de inchisoare.