La această oră, ofițerii INI, mascații Fulger și procurorii PCCOCS au descins cu noi percheziții pe o cauză penală pornită pentru spălare de bani, conversie de criptomonede și finanțare ilegală a activităților politice.
Potrivit poliției, sunt vizați câțiva membri incluși într-un partid politic prin intermediul organizației criminale „Șor”, care au și fost persoanele interpuse pentru finanțarea partidului inclus pe listă în alegerile din această toamnă.
Astăzi, ofițerii urmează să stabilească rolul și statutul lor, scopul figurării în partid, dar și alte detalii care au ajuns în posesia instituțiilor de drept.

